Cum au umilit soldaţii ucraineni trupele NATO la un exerciţiu pe o insulă cheie: Scenariu reluat de 3 ori
NATO plănuieşte să fortifice o insulă suedeză situată în Marea Baltică, foarte importantă strategic pentru că se află aproape de Rusia şi de exclava Kaliningrad. Strategii militari ai alianţei consideră Gotland unul dintre cele mai expuse puncte-cheie de pe o eventuală linie de front, în caz de război cu Moscova, relatează POLITICO. Doar că, luna aceasta, la primul exerciţiu NATO de pe insulă, trupele suedeze au fost nevoite să reia de trei ori scenariul, după ce 17 soldaţi ucraineni le-au "anihilat” forţele cu drone.
Suedia, care a aderat în 2024 la NATO, vrea să transforme insula Gotland într-o fortăreaţă militară, mai ales că este situată la 300 de kilometri de Kaliningrad, o fortăreaţă a Rusiei, puternic militarizată. Planurile vin în contextul temerilor legate de agresiunea Moscovei şi de slăbirea angajamentului SUA faţă de securitatea europeană.
Lecţiile războiului din Ucraina
Săptămâna trecută, Suedia a încheiat primul exerciţiu coordonat de NATO pe insulă. 18.000 de militari din 13 ţări s-au antrenat acolo pentru un posibil atac rusesc. Şeful apărării suedeze, Michael Claesson, a declarat pentru POLITICO că un atac al Rusiei "ar putea avea loc oricând".
Exerciţiul militar a scos la iveală dificultăţile cu care se confruntă Suedia: americanii şi-au redus participarea, iar militarii ucraineni implicaţi în antrenament şi-au demonstrat superioritatea în războiul cu drone, distrugând rapid un detaşament blindat suedez.
La fel ca ceilalţi aliaţi NATO, Suedia se gândeşte tot mai serios la perspectiva unui sprijin american redus sau chiar inexistent, mai ales că, în ultima lună, Donald Trump a surprins Europa anunţând retrageri bruşte de trupe din Germania. La exerciţiul de pe insulă au fost prezenţi 300 de soldaţi americani, dar numărul lor a fost redus, potrivit surselor POLITICO.
Exerciţiul a evidenţiat din nou că Ucraina şi Rusia sunt cu mult înaintea NATO în privinţa inovaţiei şi capacităţilor de producţie legate de drone. Trupele suedeze au fost nevoite să reia de trei ori o parte a exerciţiului, după ce 17 soldaţi ucraineni au folosit drone pentru a le anihila forţele, a dezvăluit un operator ucrainean de drone în vârstă de 24 de ani, cu indicativul "Tarik".
"Aveam un scenariu cu până la 20 de tancuri care atacau în cadrul unui asalt mecanizat. Am zburat cu drona, le-am văzut pe toate, aşa că au fost ţinte uşoare", a povestit acesta.
Suedia şi NATO susţin că încearcă să recupereze rapid decalajul. "Am fost surprins de numărul de drone pe care le folosesc şi cu care se confruntă zilnic. Principala lecţie este că trebuie să ne antrenăm mult mai mult cu drone", a transmis Andreas Gustafsson, comandantul regimentului Gotland.
Fortăreaţa NATO vs Fortăreaţa Rusiei
Suedia simte nevoia de a calibra un răspuns la atacurile hibride ale Rusiei, pe moment discrete, fără a ajunge la nivelul unui război deschis. "Au observat o intensificare a activităţilor ruseşti… tăieri de cabluri, survoluri cu drone, numeroase incidente de spionaj. Când există multă incertitudine privind angajamentul SUA, creşte riscul ca Rusia să profite de această oportunitate", a comentat Anna Wieslander, analist la think tank-ul Atlantic Council.
De-a lungul istoriei, insula Gotland a fost ocupată de Danemarca şi, pentru scurt timp, de Rusia. "Având în vedere raza şi poziţia sistemelor de armament actuale, cine controlează insula controlează o mare parte din ceea ce se întâmplă în Marea Baltică", a explicat Niklas Granholm, director adjunct al Agenţiei Suedeze pentru Cercetare în Domeniul Apărării.
Pentru că joacă un rol important pentru operaţiunile aeriene din regiune, insula a fost supranumită un "portavion imposibil de scufundat". Avioanele de vânătoare care decolează de acolo pot ajunge "în câteva minute" în orice capitală baltică.
Dacă Rusia ar ocupa insula şi ar instala sisteme de apărare antiaeriană, ar putea bloca navele şi avioanele care aprovizionează statele baltice şi Finlanda şi ar împiedica întărirea trupelor aliate. De pe insulă, NATO poate limita accesul Moscovei la Marea Baltică, poate folosi rachete cu rază lungă pentru apărarea regiunii şi poate lovi ţinte aflate adânc în teritoriul Rusiei.
Ca răspuns la ameninţarea rusă, Stockholmul a început să remilitarizeze rapid insula cu 60.000 de locuitori, după ce, la finalul Războiului Rece, acolo mai rămăseseră doar câteva mii de soldaţi.
Suedia a investit peste 200 de milioane de euro în infrastructură, a reactivat sisteme de apărare antiaeriană şi a reînfiinţat un regiment echipat cu blindate CV90 şi tancuri Leopard 2.
În plus, peste o mie de militari se vor alătura celor 4.500 deja prezenţi pe insulă. În acelaşi timp, ar putea fi desfăşurate unităţi de artilerie cu rază lungă de acţiune, iar din 2028 insula ar urma să găzduiască şi noi sisteme antiaeriene IRIS-T cu rază medie.
Potrivit analiştilor militari, un scenariu care stârneşte îngrijorare este acela în care Rusia ar putea să debarce discret trupe pe insulă folosind o navă comercială, în timp ce bruiază comunicaţiile radio şi neutralizează apărarea antiaeriană cu drone.
Tocmai de aceea, exerciţiul militar a urmărit testarea cooperării multinaţionale. La el au luat parte soldaţi canadieni şi danezi, avioane finlandeze F-18, lunetişti britanici, puşcaşi marini americani şi norvegieni, precum şi elicoptere Apache olandeze.
Pe lângă riscul unui atac direct al Rusiei, Gotland se confruntă cu tot mai multe ameninţări hibride venite dinspre Moscova. În ultimii 2 ani, o pompă importantă de apă a fost sabotată, un cablu submarin de fibră optică a fost tăiat, iar bruiajele GPS au afectat inclusiv avioane şi ambulanţe.
După recentele atacuri hibride, autorităţile locale pregătesc răspunsuri la toate scenariile posibile, de la pene de curent şi blocaje de aprovizionare până la un atac armat asupra portului local. "Trebuie să fim pregătiţi pentru orice", a spus Meit Fohlin, primarul de facto al Gotlandului.
Unele capitale consideră totuşi că NATO ar trebui să facă mai mult, cum ar fi instalarea permanentă pe insulă a unor sisteme antiaeriene cu rază lungă pentru a descuraja Rusia.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Înapoi la Homepage
