Video Localitatea care aduce în România o premieră: ţiglele fotovoltaice
Cu toţii vrem facturi mai mici, iar sistemele solare pentru electricitate ne promite asta. După panourile fotovoltaice, încă un trend ajunge la noi în ţară. Ţigle fotovoltaice. O tehnologie care înseamnă în acelaşi timp acoperiş pentru casă şi producţie de energie.
Celulele fotovoltaice, de fapt, nişte mini panouri solare, se integrează perfect în acoperiș.
La prima vedere pare un acoperiș obișnuit. Dar nu e chiar așa, își produce singur energia electrică și aproape că nici nu ne dăm seama. Sistemul de țiglă fotovoltaică se montează relativ ușor pe scheletul de lemn al acoperisului. Înainte, se pun folia anticondens şi un suport pentru cabluri, iar apoi țiglele în module închid tot ansamblul și transformă casa într-o sursă de energie.
Un astfel de acoperiş a fost construit pe o clădire din comuna Remetea Mare, o suburbie prosperă a Timişoarei.
"Oamenii din Ianova, cativa m-au intrebat daca am pus oglinzi pe acoperis, sunt incatati, e o solutie inovativă.", explică Cosmin Chira, primar comuna Remetea Mare.
Căminul cultural din satul Ianova este acum nu doar independent energetic ci și în pas cu moda.
"Acum se lucrează la sediul primăriei şi urmează cabinetul medical şi în viitor şi pe şcoală. Dacă ar fi să schimbăm un acoperiş de la 0 şi să punem panouri fotovoltaice, ieşim mai ieftin dacă punem acest acoperiş", adaugă Cosmin Chira.
"Înseamnă economie pentru comună la curent, deci e un avantaj.", spune un localnic.
"Şi preţul o fi la început mai mare, dar beneficii cred că sunt.", adaugă un alt localnic.
"Dacă este să comparăm panourile clasice cu ţigla fotovoltaică, este cu aproximativ 15%-20% mai scump. Costurile sunt în funcţie de suprafaţa activă pe care putem aplica celula fotovoltaică.", explică Mădălin Fluţar, reprezentant showroom.
Noua tehnologie poate fi completată cu alte sisteme.
Panouri de 510 Waţi montate ca un gard solar pot produce într-o zi cu soare bun suficientă energie cât să acopere consumul de bază al unei locuinţe timp de aproximativ o oră. Nu înseamnă independenţă energetică totală, dar reduce vizibil factura şi poate alimenta electrocasnicele esenţiale.
Un astfel de panou de gard costă 800 de euro. În toată ţara există acum peste 300.000 de clădiri care produc, consumă şi livrează energie regenerabilă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Înapoi la Homepage
