Observator » Ştiri economice » "Nicio masă fără pâine". Aşa am ajuns campioni în UE la consum. Cum o alegem pe cea bună

Video "Nicio masă fără pâine". Aşa am ajuns campioni în UE la consum. Cum o alegem pe cea bună

Diana Severin | Timp citire: 2 minute
Publicat la 22.08.2026, 20:24 | Modificat la 22.08.2026, 21:26

Ia şi o felie de pâine! Îndemnul bunicilor de altădată e la fel de actual şi în ziua de astăzi. Suntem primii în Uniunea Europeană la consumul de pâine, chiar dacă nu ne face bine, în cantităţi generoase. Ne ţine de foame şi "merge" cu orice mâncare românească. Ce s-a schimbat în timp? Calitatea. E-o provocare să alegi de pe rafturi varianta sănătoasă. 

"Nu cred că poți să mănânci ceva, român fiind, fără pâine, adică maxim spaghete sau pizza, în rest pâinea e de bază. Mai ales acum vara, cu roșii, cu brânză parcă pâinea îți face masa.", spune o persoană

Aşa se face că, atunci când tragem linie la final de an, constatăm că fiecare român a mâncat, în medie, aproape 80 de kilograme de pâine. Mult peste consumul celorlalţi europeni. Franzela albă - şi cea mai ieftină - rămâne cel mai cumpărat produs. Dar, spun nutriţioniştii, şi cel mai nesănătos. Există însă tot mai mult interes pentru produsele premium.

"Nu consum foarte des, țin cont mai mult pe partea de sănătate, am înțeles că cea integrală e cea mai indicată, din făină integrală. Dar mai iau si spelta, normală.", adaugă o altă persoană

Articolul continuă după reclamă

Specialiștii ne recomandă să citim întotdeauna eticheta. Cu cât lista de ingrediente e mai scurtă, cu atât e mai bine.

"Să ne asigurăm că sunt ingrediente pe care le găsim în mod normal în bucătăria noastră, să evităm pâinea care conține în plus zahăr, dixtroză, sirop de glucoză, conservanți, emulsifianți care dau structura aceea mai pufoasă și plăcută în general, dar pot cauza inflamație în corp.", explică Ana Andrei, nutriţionist

Pâinea din făină integrală, dospită cu maia, e considerată varianta cea mai sănătoasă. 

Pe acelaşi subiect

"Pâinea normală este făcută cu foarte multe aditivi, are drojdie, are mult miez, ceea ce nu prea e foarte bine pentru organism. În schimb pâinea artizanală are un proces mai mare de fermentare ce durează de la 12 până la 24 de ore.", precizează Isabella Aranda, reprezentant brutărie

Cu alte cuvinte, este uşor de digerat şi menţine glicemia stabilă.

O aleg în funcție de calitate, adică mâncăm sănătos, suntem mai sănătoși. Și atunci am ales această pâine cu maia, e un pic mai scumpă, dar merită. 

În timp ce o franzelă costă, în medie, 2 lei la un supermarket şi 5 lei la o brutărie, o pâine din făină integrală ajunge la 13 lei. 

Diana Severin

Cu o experiență de șapte ani în jurnalism, relatează din Oltenia cele mai importante evenimente și aduce în prim-plan subiecte de interes public.

Like