Nicu Ştefănuţă, vicepreşedintele PE, cere majorarea burselor sociale pentru studenţi la 1050 lei pe lună
Vicepreşedintele Parlamentului European Nicu Ştefănuţă (Grupul Verzilor/ALE) îi solicită ministrului Educaţiei să majoreze cuantumul minim al bursei sociale pentru studenţi de la 925 de lei la cel puţin 1.050 de lei în anul universitar 2026–2027 şi să suplimenteze corespunzător fondul de burse, astfel încât majorarea să nu ducă la scăderea numărului de beneficiari.
Solicitarea vine în contextul proiectului de ordin discutat în şedinţa Comisiei de Dialog Social din 15 septembrie, prin care Ministerul Educaţiei propune menţinerea bursei sociale la nivelul de 925 de lei pe lună. O solicitare similare făcuse şi Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR).
În scrisoarea transmisă Ministerului Educaţiei, Nicu Ştefănuţă atrage atenţia că sprijinul acordat studenţilor a fost deja redus prin schimbarea modului de calcul al fondului de burse, limitarea acordării acestora la perioada activităţilor didactice şi eliminarea posibilităţii ca studenţii de la taxă să primească burse finanţate de la bugetul de stat. Estimările citate în scrisoare indică o reducere de aproximativ 52% a fondului de burse şi protecţie socială şi aproximativ 44.000 mai puţini potenţiali beneficiari.
În acelaşi timp, costurile estimate pentru masă şi cazare ajung la aproximativ 1.525 de lei lunar, ceea ce înseamnă că actuala bursă de 925 de lei acoperă doar aproximativ 61% din aceste cheltuieli. Comisia Naţională pentru Finanţarea Învăţământului Superior (CNFIS) a propus un cuantum minim de 1.050 de lei, propunere care nu a fost inclusă în forma actuală a proiectului.
"Pentru tinerii care provin din familii cu venituri reduse sau din medii vulnerabile, bursa socială poate face diferenţa dintre continuarea şi abandonarea studiilor. Ea nu reprezintă doar un sprijin financiar, ci un instrument esenţial pentru asigurarea accesului real şi echitabil la educaţie", transmite Nicu Ştefănuţă în scrisoarea adresată Ministerului.
Vicepreşedintele Parlamentului European solicită concret Ministerului Educaţiei trei măsuri: stabilirea bursei sociale la minimum 1.050 de lei, cu suplimentarea fondului astfel încât să nu scadă numărul beneficiarilor; revenirea la acordarea burselor pe întreaga durată a anului calendaristic; şi găsirea unei soluţii prin care studenţii aflaţi pe locuri cu taxă şi care îndeplinesc criteriile sociale să poată beneficia de sprijin, în funcţie de situaţia lor socio-economică.
"România are nevoie de mai mulţi tineri care să urmeze şi să finalizeze studii universitare. Nu putem urmări acest obiectiv şi, în acelaşi timp, să diminuăm instrumentele care îi ajută pe cei mai vulnerabili să rămână în sistemul de educaţie", subliniază Nicu Ştefănuţă.
Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) solicită ca bursa socială să fie de minim 1.050 de lei, arătând că o analiză făcută în luna ianuarie a indicat că suma care acoperă cheltuielile lunare ale unui student pentru masă şi cazare este de 1.525 de lei. Federaţia arată că, potrivit unui proiect de ordin discutat în şedinţa Comisiei de Dialog Social, Ministerul Educaţiei a propus menţinerea cuantumului minim al bursei sociale la 925 de lei.
