Video Noua formulă de calcul a pensiilor din noiembrie. Cât va primi un român care a cotizat timp de 35 de ani
Modificări majore în sistemul de pensii. Toate veniturile vârstnicilor vor fi recalculate până în noiembrie. Ministrul de Finanţe susţine că astfel, peste un milion şi jumătate de români ar urma să primească mai mulţi bani. Majorările ar putea fi de până la 20%. Măsura va costa statul român 16 miliarde de lei, fix cât va încasa de la mediul privat în urmă majorării taxelor şi impozitelor.
Coaliţia ia în calcul trei scenarii pentru noua lege a pensiilor. Prima metodă de calcul, care are în vedere atât constribuţia la asigurările sociale, cât şi vechimea în muncă este pr eferată, spun surse Observator.
Cât va primi un român care a cotizat timp de 35 de ani
Marcel Boloş, ministrul Finanţelor: Forumula de calcul are două elemente componente. Ca prim element de calcul - valoarea de referinţă a punctului de pensie. Era ca element de analiza 71 de lei. Şi cel de al doilea element era numărul de puncte. Se calculează ca un raport simplu între salariul de incadrare lunar al omului raportat la salariul mediu brut pe economie. Modalitatea de calcul din sistemul public de pensie se apropie foarte mult de nivelul de contributivitate.
Bărbaţii care s-au pensionat înainte de 2015 şi au un stagiu de cotizare de 35 de ani vor fi primii care vor avea de câştigat, spun specialiştii. La fel şi femeile care au un stagiu de cotizare mai mare de 25 de ani. În schimb.
- Marcel Ciolacu îi linişteşte pe români: "Pilonul II de pensii nu se desfiinţează, nu se naţionalizează"
- Pensii mai mari pentru 2.000.000 de români din 2024. Cine va beneficia de majorări de 20%
- Naționalizarea Pilonului II de pensii. Boloș recunoaște că s-a discutat în Coaliție "în urmă cu o lună" și...
- Bani în plus pentru pensionari, din octombrie. Cine primește câte 500 de lei
Doina Pârcălabu, fosta şefă a Casei de Pensii: Persoanele care s-au pensionat, bărbaţii practic nu vor avea modificări la cuantumul pensiei. Vor avea modificări la cuantumul pensiei bărbaţii care s-au pensionat înainte sau uşor înainte de anul 2015, când acest coeficient de corecţie a fost mult mai mic şi stagiul lor de cotizare a fost de 35 de ani. Şi toate femeile care s-a utilizat un stagiu de cotizare mai mare de 25 de ani. ŞI, de asemenea, şi în funcţie de coeficientul de corecţie de care au beneficiat. Nu vor avea de câştigat persoanele pensionate anterior anului 2001, pentru că acele persoane în general, au avut un stagiu de cotizare de 25 de ani la femei, de 30 de ani la bărbaţi. Şi acele persoane nu vor avea modificări în semnul majorării cuantumului de pensie.
Un bărbat care a cotizat la stat 35 de ani, cu o pensie de 2550 ar putea primi în plus aproape 1.000 lei. În cazul unei femei cu o pensie de aproape 2800 lei şi un stagiu de cotizare de 32 de ani majorarea ar fi mai mică, de aproape 800 de lei. Noua lege va rezolva diferenţele între pensiile bărbaţilor şi femeilor prin aplicarea unui mecanism de corecţie.
Bucura Oprescu, ministrul Muncii: Am înfiinţat ieri un task force prin ordin de ministru care monitorizează tot ce ţine de partea de PNRR, ne dorim ca legea pensiilor să fie finalizată cât mai curând. În momentul acesta avem 3 variante, avem o discuţie, pe de o parte între noi şi Banca Mondială, pe de altă parte între noi şi Comisia Europeană încercând să îndeplinim exigenţele Comisiei, dar punând, în primul rând dorinţele românilor. Ne dorim să aducem echitate între pensiile pe care românii le caştigă, ne dorim ca românii să ştie încă de acum care sunt regulile şi ce pensii vor lua şi să aducem bunăstare, în special în buzunarul românilor care au pensii mai mici. În acest moment pot să vă spun clar că nicio pensie nu va scădea.
Florentina Lazăr, reporter Observator: În noua lege se va tine cont și de veniturile de natura salarială care nu au făcut pana acum parte din baza de calcul. Asta înseamnă că sporurile, cum ar fi cel pentru munca pe timpul nopții sau de toxicitate vor fi adăugate la pensie.
Anual, în luna martie, pensiile vor fi indexate cu rata inflaţiei a anului precedent. Pentru a stimula rămânerea în activitate se va acorda un număr de puncte pentru fiecare an muncit peste stagiul de cotizare de 25 de ani.
Doina Barcari, fondator Asociația pentru Drepturile Pensionarilor: Îți îndeplinești dreptul de a te pensiona, să ai vârsta și stagiul minim. Nimeni nu te poate condiționa să vrei să muncești și să beneficiezi și de pensie, e o încălcare de drepturi constituționale.
Statul va cheltui cu 14% mai mulţi bani odată ce va intra în vigoare noua lege, de la 1 ianuarie 2024. Reforma este prevăzută în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. În schimbul banilor europeni va creşte eşalonat şi vârsta de pensionare pentru femei la 63 de ani până în 2030 şi la 65 de ani până în 2035. Până la 1 noiembrie şi reforma pensiilor speciale trebuie să fie adoptată în Parlament cu modificările cerute de Curtea Constituţională şi Comisia Europeană. Impozitul pe partea de necontributivitate ar putea creşte la 20% şi s-ar putea aplica tuturor pensiilor de serviciu şi militare şi nu doar magistraţilor.
Pe ultima sută de metri, coaliţia a vrut să strecoare ieri un amendament la pachetul de măsuri care elimină obligativitatea aderării la Pilonul II de pensii. Liberalii spun că ideea a venit din partea unui secretar de stat PSD, de la Finanţe.
Marcel Boloş, ministrul Finanţelor: Cred că ar fi necesar să oprim aceste discutii privind acest subiect, nu se pune problema pilonului doi, a naţionalizarii şi a tuturor bazaconiilor care au apărut în sectorul public.
Bogdan Glăvan, analist economic: Sistemul de pensii prin redistribuţie nu poate asigura fonduri către pensionari. Ce trebuie făcut este să încurajam şi să dezvoltăm sistemul de pensii prin acumulare. A-i pune un băţ în roţi este o idee foarte proastră, nu cred că are vreun precedent în lumea civilizată. Să scoatem la mezat pensiile viitoare ale generaţiei care acum munceşte este extrem de otrăvitoare şi nocivă.
În urma scandalului, amendamentul a fost retras. Între timp, deputatul PNL Ben-Oni Ardelean a anuntat că va părăsi partidul si va înfiinta o nouă formatiune politică, un răspuns la dezamăgirile cetăţenilor faţă de clasa politică actuală.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰