Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Noua lege a pensiilor. Cine sunt românii care vor primi în plus peste 1.000 de lei

Noua lege a pensiilor, aşteptată de milioane de români, este gata. Femeile pot beneficia de reducerea vârstei de ieşire din câmpul muncii în funcţie de numărul de copii născuţi. În schimb, nu se va mai ţine cont de perioadele petrecute în armată sau facultate în cazul pensionărilor pentru limită de vârstă. O altă modificare se referă la faptul că vor fi luate în calcul şi sporurile. 

de Florentina Lazăr

la 31.10.2023 , 19:59

Al treisprezecelea salariu, plata cu ora, dar şi premiile câştigate pentru care s-au plătit dări la stat vor fi adăugate la calculul pensiei. 

Cine sunt românii care vor avea pensii mai mari

Doina Pârcălabu, fostă şefă a Casei de Pensii: Vor avea parte de majorări de pensii persoanele care au avut venituri de natură salarială care nu au făcut parte din baza de calcul, veniturile care au reprezentat sporuri pentru diferite situaţii.

Vezi și

Nu sunt numai veşti bune însă. 

Pe acelaşi subiect

Florentina Lazăr, reporter Observator: Dacă acum se iau în calcul la pensie perioadele asimilate cum ar fi cele petrecute la facultate sau în armată, în noua lege nu se va mai ţine cont de aceste aspecte. Modificări sunt și pentru cei  care au avut condiții deosebite de munca. Pot beneficia de reducerea vârstei de pensionare cu până la 10 ani și nu 13 cum e în prezent.

Noua lege vă permite femeilor să se pensioneze cu 6 luni mai devreme pentru fiecare copil născut şi îngrijit până când împlineşte vârsta de 16 ani.  

Raul Giuglea, purtător de cuvânt Ministerul Muncii: Femeile cu mai mult icopii beneficiază de o reducere a vârstei standard de pensionare cu 6 luni pentru fiecare copil pe care îl îngrijesc cel puțin până la 16 ani. Practic, Daca vorbim de exemplu despre o femeie care are 2 copii i se reduce vârstă standard de pensionare cu 1 an, iar daca are 7 copii sau mai mult vârstă de pensionare se reduce cu până la 3 ani și 6 luni. 

Pensiile, recalculate în funcţie de vechimea de muncă şi contribuţia la sistemul de asigurări sociale

Cei care muncesc şi după împlinirea stagiului complet de cotizare vor primi bonusuri la pensie. Majorarea pensiilor se va face anual în luna ianuarie. 

Florentina Lazăr, reporter Observator: Dacă în 2024 pensiile vor fi indexate cu rata inflației, așadar vor creste cu 13,8%, din 2025 vă exista un mecanism de frânare, care vă tine cont atât de rata inflației, cât și de câștigul salarial mediu brut și indicatori comunicați de INS. Comisia Europeană a făcut aceasta recomandare astfel încât majorările să nu mai pună o presiune atât de mare pe bugetul de stat .

Dumitru Leonte, membru al Uniunii Pensionarilor: Astăzi inechităţile în sistemul public de pensii, raportat la 2019, sunt 289%. Dacă facem indexarea întâi, cresc la 332%. Mă întreb eu, întreb guvernanţii, în cât timp îşi propun să elimine aceste inechităţi?

Autorităţile promit că noua lege vă rezolva aceste situaţii. De exemplu, un bărbat cu un stagiu complet de cotizare şi o pensie de 2550 de lei ar putea primi în plus puţîn peste 1.000 lei. Pentru o femeie cu o pensie de aproape 2800 lei şi un stagiu de cotizare de 32 de ani majorarea ar fi mai mică, de aproape 800 de lei. 

De la 1 ianuarie, când vă intra în vigoare noua lege, vor avea venituri mai mari bărbaţii care s-au pensionat înainte de 2015, dar şi femeile cu un stagiu de cotizare mai mare de 25 de ani, spun specialiştii.  

Florentina Lazăr Like

În Guvern se iau cele mai importante decizii pentru noi, românii. Se majorează sau scad pensiile și salariile, se măresc taxele și impozitele, se fac sau se mimează reforme.

Comentarii


Întrebarea zilei
Preferaţi să vă păstraţi economiile în euro?
Observator » Ştiri economice » Noua lege a pensiilor. Cine sunt românii care vor primi în plus peste 1.000 de lei