Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "O afacere de succes!" Românii care au pariat pe o carne de porc la fel de sănătoasă ca cea de somon. Clienţii plătesc oricât pentru ea

Ca să încurajeze creşterea porcilor din rasele Mangaliţa şi Bazna, statul dă mai mulţi bani românilor. Acești porci au carnea la fel de sănătoasă ca a somonilor, fără toxine și cu puțin colesterol.

de Alin Stan

la 06.04.2024 , 19:46

Încercăm să mai salvăm ce putem din rasele româneşti de porci. Potrivit datelor Agenției Naționale pentru Zootehnie, în Registrul Genealogic sunt puţin peste 1.000 de exemplare de Bazna și Mangalița în total.

Fermierii primesc 2.000 de lei pe fiecare scroafă, cu o condiţie

Mangaliţa a devenit o rasă extrem de populară în ultimii ani, spre bucuria crescătorilor. Anul acesta, fermierii vor primi o subvenţie de 2.000 de lei pentru fiecare scroafă, cu o condiţie: să vândă minimum patru purcei într-un an.

Vezi și

"Avem în jur de 700 de exemplare şi am pornit de la ideea că poate fi o afacere de succes. Carnea este foarte puternic maturată, roşie, cu un conţinut pur de grăsime albă. De menţionat este faptul că are acizi graşi şi Omega 3, ceea ce face potrivit consumul persoanelor cardio-vasculare", spune Bogdan Andreescu, manager fermă.

Pe acelaşi subiect

Mangaliţa, numită şi "porcul-somon"

De aceea i se mai spune şi porcul-somon. Rasa a fost creată acum 200 de ani, din încrucişarea cu mistreţi. La această băcănie specializată în astfel de carne de porc, e Crăciun în fiecare zi. Preţul unui kilogram de cârnaţi porneşte de la 58 de lei, iar slănină costă de la 53 de lei în sus.

"Este foarte căutată. Slănina, cârnaţii, astea se vând cel mai bine din toată gama pe care o avem", spune Andreea Voinea, reprezentant magazin.

"Şi cârnaţi am luat şi am mai luat şi un muşchi. Mangaliţa mereu a fost scumpă ca şi carne, dar mezelurile...", mărturiseşte un client. "Mult mai bună decât a noastră. Cârnaţi si slănină. Mult mai bun decât salamul ăsta turcesc şi american", este de părere un altul.

Soarta porcilor de Bazna din România

Soarta porcilor de Bazna, o rasă crescută mai ales în Ardeal, e şi ea pe muchie de cuţit. A apărut la sfârşitul secolului al XIX-lea, din încrucişarea unei femele din rasa tradiţională Mangaliţa cu un vier din rasa Berk. Exemplarul a fost adus de muncitorii englezi care lucrau la construcţia căii ferate din zona Sibiului. 

"Este un porc cu istorie, este o rasă de porc veche şi este un merit al cercetării care se făcea odată în acest domeniu", adaugă Dragoş Frumosu, expert în alimente. Porcul negru cu o dungă albă a făcut senzaţie, mai ales că oamenii au descoperit că e uşor de crescut şi are o carne fragedă, cu puţin colesterol. În timp, numărul exemplarelor rasă pură au scăzut dramatic.

Fostul ministru al Agriculturii a încercat, în stilul propriu, să promoveze carnea de Bazna: "Până în 3.000 de euro vinde un jambon din acesta şi noi nici măcar nu promovăm rasa asta". Fermierii care vor să beneficieze de ajutorul de minimis trebuie să depună la Direcţiile Agricole Judeţene o cerere de înscriere în Program până la data de 30 iunie 2024, inclusiv.

Alin Stan Like

Am dat scena, primul drum pe care îl alesesem în viață, pe televiziune. Mărturisesc că am visat să fiu în fața voastră, a celor care ne privesc și citesc încă din copilărie. Munca în televiziune m-a cucerit însă.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri economice » "O afacere de succes!" Românii care au pariat pe o carne de porc la fel de sănătoasă ca cea de somon. Clienţii plătesc oricât pentru ea