Antena Meniu Search
x

Curs valutar

O fabrică unică în Europa Centrală şi de Est ar putea fi construită în România. Investiţie de 40 de milioane de euro

România ar putea atrage o investiţie de peste 40 milioane de euro într-o fabrică de reciclare a bateriilor litiu-ion.

de Redactia Observator

la 02.02.2024 , 16:28

O fabrică unică în Europa Centrală şi de Vest ar putea fi construită în România. Investiţie de 40 de milioane de euro O fabrică unică în Europa Centrală şi de Vest ar putea fi construită în România. Investiţie de 40 de milioane de euro - Shutterstock

Asociaţia Sistemul Naţional de Reciclare a Bateriilor (SNRB) şi Ecowes, companie de colectare şi reciclare a bateriilor din România, devin pertenere alături de Redivium Australia într-un proiect de studiu de fezabilitate cu scopul construirii în România a unei unităţi de reciclare a bateriilor litiu-ion cu o capacitate iniţială de 10 tone pe zi, folosind tehnologia de reciclare Redivium, utilizată deja în ţări precum Germania, anunță Ziarul Financiar.

Reprezentanţii SNRB estimează că investiţia în fabrica de reciclare va trece de 40 mil. euro şi reprezintă o premieră în domeniu pentru zona Europei Centrale şi de Est.

Primele discuţii pentru inaugurarea fabricii au început din 2022

Articolul continuă după reclamă

“Discuţiile preliminare privind încheierea acestui parteneriat au început în 2022. Acest proces a inclus vizitarea fabricii de reciclare Primobius GmbH din Hilchenbach, Germania. Partenerii au o experienţă vastă în domeniul bateriilor si acumulatorilor, mai ales în ceea ce priveşte programele si procesele de tratare şi reciclare a bateriilor aflate la sfârşitul duratei de viaţă”, spun reprezentanţii instituţiilor.

Ecowes operează în prezent o linie de sortare a bateriilor şi două instalaţii de tratare a bateriilor alcaline şi a celor cu litiu provenite atât de la populaţie cât şi cele rezultate din demontarea deşeurilor de echipamente electrice şi electronice.

SNRB adună peste 920 de membri în România, care operează peste 5.000 de puncte de colectare la nivel naţional şi este membru fondator şi membru în Consiliul Director al EUCOBAT. Noul parteneriat completează lista facilităţilor Redivium proiectate în Regatul Unit cu G&P Battery Recycling Ltd (GPBR) şi în Serbia cu Metalfer Group (Metalfer). Redivium Ltd este un pionier în soluţii de resurse durabile, dedicat revoluţionării modului în care gestionează şi reciclează materialele critice, inclusiv bateriile provenite din vehiculele electrice.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri economice » O fabrică unică în Europa Centrală şi de Est ar putea fi construită în România. Investiţie de 40 de milioane de euro