Pasagerii afectaţi de greva Ryanair ar putea primi despăgubiri de peste 33 milioane euro
Peste 120.000 de pasageri au fost afectaţi de grevele personalului operatorului Ryanair din luna iulie, iar dacă pasagerii afectaţi ar cere despăgubiri prin companiile de specialitate, aceştia ar putea încasa peste 33 milioane euro.
Peste 120.000 de pasageri au fost afectaţi de grevele personalului operatorului Ryanair din luna iulie, iar dacă pasagerii afectaţi ar cere despăgubiri prin companiile de specialitate, aceştia ar putea încasa peste 33 milioane euro, potrivit datelor AirHelp, companie specializată în obţinerea de compensaţii pentru pasagerii companiilor aeriene.
”Sezonul de călătorii din acest an înregistrează perturbări ale zborurilor în întreaga Europă, cauzate în special de zborurile anulate şi întârziate ca urmare a grevelor. AirHelp, compania principală de compensare a zborurilor, a analizat ce sumă ar trebui să pună deoparte Ryanair pentru a compensa pasagerii şi încurajează turiştii afectaţi să-şi afirme dreptul la compensaţii financiare”, a informat AirHelp.
În doar opt zile de grevă, 120.000 de pasageri ar putea primi în jur de 33 de milioane de euro în total drept compensaţii ca urmare a anulărilor sau întârzierilor zborurilor Ryanair, cauzate de greva personalului.
Compania Ryanair le-a transmis însă pasagerilor că, "întrucât zborurile anulate au fost cauzate de circumstanţe extraordinare, nu datorăm nicio compensaţie."
Cu toate acestea, Curtea Europeană de Justiţie a decis anul acesta că greva personalului de zbor nu constituie o "circumstanţă extraordinară".
"Deciziile Curţii Europene de Justiţie sunt obligatorii pentru toate instanţele din UE şi se aplică tuturor în acelaşi mod - chiar dacă este vorba de Ryanair. Pasagerii afectaţi nu ar trebui să se lase înşelaţi de declaraţia falsă a companiei Ryanair, deoarece toate grevele personalului companiilor aeriene nu mai sunt considerate circumstanţe extraordinare, ceea ce ar scuti compania aeriană de la obligaţia de a plăti o compensaţie financiară de maximum 600 de euro pentru fiecare pasager. De aceea, AirHelp îi sfătuieşte pe toţi pasagerii afectaţi să verifice dacă problema întâmpinată cu zborul lor le dă dreptul la compensaţii financiare, în plus faţă de o rambursare a biletului oferit", a declarat directorul general al AirHelp România, Ştefan Radu.
Dacă un zbor întârzie mai mult de trei ore sau dacă este anulat, ori dacă unui pasager îi este refuzată îmbarcarea, pasagerii pot beneficia, în anumite circumstanţe, de o compensaţie financiară de până la 600 euro de persoană, în plus faţă de orice redirecţionare sau rambursare a biletului oferită de compania aeriană.
Condiţia este ca aeroportul de plecare să se afle în UE sau ca transportatorul aerian să aibă sediul în UE. În plus, motivul întârzierii zborului trebuie să fie cauzat de compania aeriană.
Compensaţia trebuie revendicată în termen de trei ani de la data întârzierii zborului.
Pe de altă parte, circumstanţe extraordinare, cum ar fi furtuni sau urgenţe medicale, înseamnă că transportatorul aerian este scutit de obligaţia de compensare a pasagerilor. Dacă sunteţi blocat la un aeroport timp de mai mult de două ore, companiile aeriene sunt, de asemenea, obligate să le ofere pasagerilor mese, băuturi gratuite, acces la comunicare şi chiar cazare, dacă este necesar.
Curtea Europeană de Justiţie a hotărât în luna aprilie a acestui an că toate companiile aeriene trebuie să-i despăgubească pe pasageri pentru întârzieri şi anulări ale zborurilor, chiar dacă motivul pentru aceasta a fost o grevă a personalului companiei aeriene, măsură care se aplică tuturor grevelor anterioare dar şi celor viitoare ale companiilor aeriene.
Lansată în anul 2013, compania AirHelp a sprijinit peste şapte milioane de persoane să procese cereri de despăgubire aeriene în valoare de aproape 800 de milioane de euro în total. AirHelp are reprezentanţe în 30 de ţări, oferă asistenţă în 16 limbi şi are peste 500 de angajaţi la nivel global.
În ce priveşte România, AirHelp a identificat în 2017 peste 42.000 de pasageri români eligibili pentru despăgubiri. Dacă le-ar solicita, valoarea lor ar fi de 12 milioane de euro.
Sursa: News.ro
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰