Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Polițele de asigurare emise de Euroins sunt în continuare valabile. Când vor fi anulate

Poliţele de asigurare emise de Euroins România îşi păstrează valabilitatea şi după publicarea în Monitorul Oficial a deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) de retragere a autorizaţiei societăţii, dacă posesorii lor nu aleg să le denunţe, precizează ASF, potrivit news.ro.

de Redactia Observator

la 23.03.2023 , 16:52

accident mașini Polițele de asigurare emise de Euroins sunt în continuare valabile. Când se vor anula - Shutterstock (arhivă)

”Poliţele de asigurare emise de Euroins România îşi păstrează valabilitatea şi după publicarea în Monitorul Oficial a deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) de retragere a autorizaţiei societăţii, dacă posesorii lor nu aleg să le denunţe. Conform legii, poliţele emise de Euroins sunt anulate automat doar după 90 de zile de la deschiderea procedurii falimentului prin decizia instanţei abilitate. Până în acest moment, procedura falimentului nu a fost deschisă”, arată un anunţ al ASF, pe Facebook.

Decizia Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) numărul 262/2023, privind retragerea autorizaţiei de funcţionare a societăţii Euroins România, a fost publicată în Monitorul Oficial numărul 233/2023, astfel că din acest moment pot fi depuse cererile de despăgubire la Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA).

ASF a decis să ridice licenţa societăţii Euroins, cel mai mare asigurător RCA de pe piaţă, să ceară în instanţă falimentul companiei şi să numească FGA ca administrator temporar, în vederea conservării activului. 

Articolul continuă după reclamă

La 60 de zile după publicarea deciziei în Monitorul Oficial vor putea începe şi plăţile, la 90 de zile după deschiderea procedurii de faliment expiră automat toate poliţele Euroins, iar la 90 de zile după declararea definitivă a falimentului expiră perioada în care pot fi depuse cereri de despăgubire. Odată publicată decizia în Monitorul Oficial, ASF va putea formula către instanţa competentă cerere de faliment, aşa cum prevede decizia Consiliului numărul 262/2023.

Pe acelaşi subiect

Ce se întâmplă cu polițele Euroins. FGA va înregistra cererile de plată şi le va analiza în ordinea primirii şi înregistrării

Contractele de asigurare încheiate cu Societatea Euroins Romania Asigurare Reasigurare SA rămân valabile până la expirare, dacă nu intervine una dintre următoarele situaţii:

- titularul poliţei denunţă contractul de asigurare

- se împlineşte termenul legal de 90 de zile de la data pronunţării hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, moment în care poliţele de asigurare încetează de drept.

- lichidatorul judiciar numit de instanţă odată cu deschiderea în instanţă a procedurii falimentului denunţă poliţele de asigurare, cu informarea prealabilă a asiguratului”, anunţă FGA.

În privinţa încheierii unui alt contract de asigurare, la un alt asigurător, acest proces ar trebui derulat în paralel cu acţiunea de denunţare a poliţei de asigurare încheiate la asigurătorul aflat în insolvenţă/faliment.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă consideraţi dependent de telefonul mobil?
Observator » Ştiri economice » Polițele de asigurare emise de Euroins sunt în continuare valabile. Când vor fi anulate