Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Premierul Dăncilă anunță lansarea licitației pentru autostrada Ploieşti - Braşov

Licitaţia pentru realizarea autostrăzii Ploieşti - Braşov, în parteneriat public-privat, va fi lansată luni15 octombrie, a anunţat premierul Viorica Dăncilă.

de Redactia Observator

la 11.10.2018 , 20:02

Licitaţia pentru realizarea autostrăzii Ploieşti - Braşov, în parteneriat public-privat, va fi lansată luni15 octombrie, a anunţat premierul Viorica Dăncilă.

Ea a precizat că autostrada va trece prin apropierea localităţilor Ploieşti, Băicoi, Câmpina, Comarnic, Sinaia, Buşteni, Azuga, Predeal şi Râşnov. 

"Mă bucur să anunţ că luni se va lansa licitaţia pentru realizarea autostrăzii Ploieşti - Braşov, în parteneriat public-privat, un proiect aşteptat de mult timp şi pentru care Guvernul a făcut eforturi în ultimele luni. În termen de 30 de zile, investitori români şi străini pot depune ofertele, iar tipul licitaţiei va fi selecţia competitivă. Vor urma negocieri cu investitorii selectaţi, astfel încât în luna decembrie estimăm semnarea acordului de parteneriat public-privat pentru realizarea acestei autostrăzi", a declarat Viorica Dăncilă, la Palatul Victoria. 

Articolul continuă după reclamă
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că impozitul pe locuințe ar trebui recalculat anual în funcție de piața imobiliară?
Observator » Ştiri economice » Premierul Dăncilă anunță lansarea licitației pentru autostrada Ploieşti - Braşov