Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Presiune pe bugetul românilor: După energia electrică, plătim mai mult şi pe carburanţi. Ar putea urma gazele

Carburanții s-au scumpit din nou joi, 12 martie, cu 9 bani pe litru. Iar de la începutul războiului din Orientul Mijlociu, prețurile au crescut, în total, cu 44 de bani la benzină și 62 de bani la diesel. Nici eliberările masive de petrol nu opresc scumpirile, iar tensiunile regionale pun presiune și pe gaz. Populația e protejată de scumpiri încă un an, dar companiile nu mai primesc sprijin. Iar costurile se vor întoarce tot la noi, prin prețuri mai mari la servicii şi produse. Iar pe piața de energie, deși facturile au fost greu de dus iarna aceasta, doar 5% dintre români și-au schimbat furnizorul, deși diferențele de preț pot ajunge și la jumătate.

de Mădălina Chiţac

la 12.03.2026 , 18:47

Iarna grea s-a resimţit din plin în facturile la energie.

"Pe kWh 1,6 lei. Ultima factură a venit 600 de lei. Apartament cu 3 camere şi a trebuit să bag încălzire suplimentară la aerotermă", a precizat un locatar dintr-un bloc din Bucureşti.

"La electricitate...undeva la 500 de lei. La un apartament cu 3 camere. Am mai renegociat contractul şi preţul a mai scăzut, dar tot e sus", a spus altul.

Articolul continuă după reclamă

Specialiştii spun că schimbarea furnizorului poate chiar înjumătăţi factura de electricitate.

Cea mai mare ofertă din piaţă e de 2 lei pe kWh. Cea mai mică e de 99 de bani pe kWh. Marii furnizori din piaţă au un preţ în jur de 1,3 lei pe kWh.

De exemplu, dacă acum ai un tarif de 1,3 lei pe kWh şi un consum lunar de 300 de kWh, plăteşti o factură de 390 de lei. Dacă schimbi furnizorul şi treci la un tarif de 99 de bani pe kWh, factura scade până cu aproape o sută de lei.

"Toţi oamenii care vor să aibă o ofertă mai bună îi rog să intre pe comparatorul de preţuri, să migreze la un furnizor, în mod gratuit, care oferă un preţ mai bun", a declarat Bogan Ivan, ministrul Energiei.

"În medie, la nivel european, schimbarea furnizorului aduce economii la factură de 165 de euro pe an. Şi, în funcţie de zona de consum în care ne aflăm, pot fi şi mai ridicate", a precizat Corina Murafa, expert energie.

"Fiecare consumator casnic are dreptul de a-şi schimba furnizorul în 24 de ore. Cei care pot să economisească cei mai mulţi bani sunt cei care nu au avut niciodată o discuţie despre un nou contract cu un furnior", potrivit lui Mihnea Cătuţi, expert energie.

Numai că puţini au făcut acest pas. Potrivit datelor oficiale, 95% dintre consumatori sunt "amorţiţi". Asta înseamnă că din 9 milioane de clienţi, doar 5% au trecut de la un furnizor la altul.

"Neîncrederea în piaţa de energie. Sunt foarte multe lucruri care i-au dezamăgit pe români, preţuri ridicate, un cadru de reglementare instabil. Când e plafonare, când nu e plafonare. Oferte, unele înşelătoare, din partea furnizorilor", a mai spus Corina Murafa.

"Obişnuinţa cu furnizorul pe care l-am avut multă vreme. Şi obiceiul de a nu interacţiona foarte mult cu astfel de pieţe", ar fi principalele motivele potrivit lui Mihnea Cătuţi.

Românii și-au schimbat furnizorul, în 2025, de exact 650.773 de ori. Unii chiar de mai multe ori. Analistii spun ca daca toţi am face această miscare, tariful energiei ar scădea

Mădălina Chiţac Like

Mi-am dorit mereu să am locul ăla de muncă “ieșit din tipare”. Îmi plac oamenii și lucrurile palpitante, îmi plac imprevizibilul și ineditul. Iar reporteria are din plin așa ceva.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Este România o ţară sigură, aşa cum a declarat preşedintele?
Observator » Ştiri economice » Presiune pe bugetul românilor: După energia electrică, plătim mai mult şi pe carburanţi. Ar putea urma gazele