Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Preţuri avantajoase pe litoral pentru cei care nu s-au săturat de mare. Hotelierii aduc oferte şi de 2 nopţi + una gratis

Sunt ultimele zile cu vreme de vară pe litoral, iar turiştii profită din plin de acest lucru. Fie că stau o săptămână, sau doar pentru weekend, sunt mulţumiţi că nu mai e aglomerat iar preţurile sunt mai mici decât în urmă cu o lună. Hotelierii sunt supăraţi însă că sezonul s-a încheiat mai repede anul acesta din cauza începerii şcolii la începutul lunii.

de Andreea Filip

la 16.09.2022 , 21:51

Vremea bună a atras mii de turişti pe litoral. Printre ei, o familie din Iaşi, care se felicită pentru decizia de a veni într-o vacanţă în extrasezon.

Turist: Am prins un weekend foarte plăcut, nici nu ne aşteptam la aşa ceva.

Turistă: Am zis să mai profităm de ultimele două zile frumoase din toamna asta.

Vezi și

În doar câteva zile, apa mării s-a răcit cu 5 grade Celsius, dar este liniştită, fără valuri - perfectă pentru o baie răcoritoare. Cei care au venit la mare s-au putut bucura şi de o plimbare cu skijet-ul, la preţuri mai mici faţă de cele din plin sezon.

Pe acelaşi subiect

Turistă: Am venit în 2 septembrie, iar vremea a fost perfectă, mi-a plăcut. Bronzul meu este perfect, cred.

Oferte de cazare generoase la început de toamnă, pe litoral

Elena Drăghici, șef recepție hotel 4 stele: Două nopţi plus una gratuit. De la preţul de 640 de lei. Include cazare cu mic dejun, o fişă cont pe sejur de 100 de lei, pentru consumaţia la restaurant.

La un alt hotel de patru stele din Mamaia, turiştii au parte şi de terapii wellness.

Costina Ciorbaru, manager hotel 4 stele: Pentru doamne este o terapie împachetare cu unt de cacao şi un ritual facial de hidratare yoncan, iar pentru domni e o împachetare cu alge marine şi un masaj relaxant al scalpului.

Până acum, programul "Litoralul pentru toţi" nu a înregistrat însă succesul de altădată.

Corina Martin, șef agenție de turism: În contextul în care alte ţări, Grecia sau Turcia sau Bulgaria chiar au derulat în continuare puternice campanii de promovare. Am atras foarte puţini turişti. Din păcate, începerea şcolii la data de 5 septembrie a făcut ca operatorii de turism de pe litoral să piardă două săptămâni.

Temperaturile scad de duminică, în toată ţara 

Mâine, temperaturile sunt încă plăcute pe litoral. De duminică însă, vremea se strică. Nu vor fi mai mult de 23 de grade, iar vântul va atinge viteze de până la 75 de km pe oră.

Vremea rea va afecta întreaga ţară. Meteorologii au emis un cod galben de vânt puternic. Pe crestele montane, rafalele vor depăşi 100 de km pe oră. Şi temperaturile vor scădea brusc. De la maxime de 33 de grade Celsius, cât vor fi sâmbătă, valorile vor scădea cu circa 10 grade.

Andreea Filip Like

Nu cred în coincidențe, cum nu cred că am ajuns întâmplător în această meserie. Unele lucruri sunt predestinate și, orice ai face, se întâmplă.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri economice » Preţuri avantajoase pe litoral pentru cei care nu s-au săturat de mare. Hotelierii aduc oferte şi de 2 nopţi + una gratis