Video Preţuri exorbitante pentru fructele româneşti. Cât costă un kg de zmeură sau unul de căpşuni
Vremea capricioasă lasă un gust amar gospodinelor care găsesc cu greu fructe de sezon pentru a face dulceaţă, gem sau alte bunătăţi. În timp ce fructele de pădure sunt puţine sau scumpe, cireşele sau vişinele autohtone lipsesc. Chiar şi aşa, se găsesc soluţii ca nici anul ăsta cămara să nu rămână goală.
Doamna Liliana foloseşte mere timpurii pentru prima dulceaţă din acest an. Şi cum borcanele cu dulceaţă sunt puţine anul acesta, norocul stă în conservele de toamna trecută. În mai multe zone, primăvara capricioasă a afectat cireşii, vişinii, caişii sau piersicii, iar unii pomi au rămas goi. Iar din cauza arşiţei, recolta de fructe de pădure nu se anunţă prea bogată, astfel că în pieţe preţurile piperate îi ţin la distanţă pe pofticioşi.
Vara aceasta căpșunile românești costă până la 30 de lei, cireșele sau vișinele costă în jur de 20 de lei kilogramul, iar zmeura între 25 și 30 de lei. În magazine, în funcție de cantitate și fructele folosite, un borcan de dulceață este între 18 si 40 de lei.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰