Antena Meniu Search
x

Primele gaze naturale din Marea Neagră au intrat în Sistemul Național de Transport. Exploatarea Black Sea Oil poate asigura 10% din consumul de gaze al României

Black Sea Oil & Gas SA (BSOG), împreună cu partenerii săi de concesiune, Petro Ventures Resources şi Gas Plus Dacia, au început miercuri după-amiaza producţia de gaze din Proiectul de Dezvoltare Gaze Naturale Midia (MGD), fiind introduse primele gaze în Sistemul Naţional de Transport, notează Agerpres.

de Redactia Observator

la 15.06.2022, 17:51

Anul acesta se estimează o producţie de 0,5 miliarde de metri cubi de gaze.
Black Sea Oil asigură 10% din consumul de gaze naturale din România. - Black Sea Oil

Conform unui comunicat, anul acesta se estimează o producţie de 0,5 miliarde de metri cubi de gaze. Producţia la platou va fi de aproximativ 1 miliard de metri cubi/an pentru următorii trei ani din cei zece ani de viaţă estimaţi pentru zăcămintele Ana şi Doina. Proiectul MGD este primul proiect nou de dezvoltare a gazelor naturale din platoul continental românesc al Mării Negre din ultimii 30 de ani şi singurul proiect în dezvoltare aflat în derulare în prezent. Acesta constă în cinci sonde de producţie (o sondă submarină la zăcământul Doina şi patru sonde de producţie la zăcământul Ana), o platformă de producţie monitorizată şi operată de la ţărm, amplasată pe zăcământul Ana şi o conductă submarină de 126 km care asigură transportul gazelor până la noua staţie de tratare a gazelor din comuna Corbu, judeţul Constanţa. Gazele tratate sunt livrate în SNT la staţia de măsurare a gazelor aflată în incinta STG.

Exploatarea ar urma să asigure 10% din necesarul de gaze al României

"A fost un drum lung şi plin de provocări pentru a ajunge, în sfârşit, în acest moment important pentru ţară. Proiectul MGD a marcat o serie de premiere pentru România, toate realizate în timpul unei pandemii şi, mai recent, a unui conflict în Ucraina care ameninţa să afecteze operaţiunile din Marea Neagră. Rezultatul tuturor acestor eforturi este că Proiectul MGD asigură nu doar 10% din cererea de gaze a României, ci şi deschide calea, poate chiar utilizând infrastructura proiectului nostru, altor proiecte de dezvoltare din platoul continental al Mării Negre aparţinând României. De asemenea, acest proiect lansează o serie de iniţiative de dezvoltare a energiei verzi, ceea ce face ca MGD să devină o infrastructură integrată de tranziţie energetică", a declarat Mark Beacom, directorul general al BSOG.

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a anunţat miercuri că a acordat Black Sea Oil & Gas, Gaz Plus Dacia şi Petro Ventures Resources licenţa pentru desfăşurarea activităţii de operare a conductelor de alimentare din amonte aferente activităţii de producţie a gazelor naturale pentru perimetrele Pelican şi Midia din Marea Neagră.

Pe acelaşi subiect

BSOG, deţinută de Carlyle International Energy Partners şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, este o companie independentă de energie cu sediul în România care desfăşoară operaţiuni de dezvoltare a resurselor de gaze naturale. În prezent, portofoliul companiei este alcătuit din Proiectul MGD şi două licenţe de producţie gaze naturale, zăcămintele Ana şi Doina din perimetrul XV Midia - Zona de Apă de Mică Adâncime în care BSOG deţine o participaţie de 70%. BSOG este compania operatoare în numele parteneriatului cu Petro Ventures Resources SRL (20% participaţie) şi Gas Plus Dacia SRL (10% participaţie).

Gas Plus este al patrulea cel mai mare producător de gaze naturale din Italia activ în principalele sectoare ale industriei gazelor naturale, în special în domeniul explorării, producţiei, achiziţiei, distribuţiei şi vânzării cu amănuntul. La 31 decembrie 2021, grupul avea 43 de concesiuni de exploatare situate pe întreg teritoriul Italiei, un total de aproximativ 1.800 de kilometri de reţea de distribuţie în 40 de municipalităţi, deservind peste 60.000 de utilizatori finali, şi un număr de 159 de angajaţi. Gas Plus deţine o participaţie de 10% în Proiectul MGD şi două licenţe de producţie gaze naturale, zăcămintele Ana şi Doina din perimetrul XV Midia - Zona de Apă de Mică Adâncime.

Petro Ventures, un grup privat de investiţii, deţine o participaţie de 20% în Proiectul MGD şi două licenţe de producţie gaze naturale, zăcămintele Ana şi Doina din perimetrul XV Midia - Zona de Apă de Mică Adâncime.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Sunteţi de acord ca permisul auto să poată fi obţinut de la 17 ani?

Observator » Stiri economice » Primele gaze naturale din Marea Neagră au intrat în Sistemul Național de Transport. Exploatarea Black Sea Oil poate asigura 10% din consumul de gaze al României