Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Produsul din care România importă anual 3 milioane de litri s-ar putea scumpi. Efectele secetei din Spania se vor vedea la raft

Uleiul de măsline, ingredientul folosit pentru a pregăti cele mai gustoase salate, s-ar putea scumpi şi mai mult. Spania, cel mai mare producător din lume, se confruntă cu o secetă cruntă. Recolta de măsline va fi la jumătate, estimează fermierii. Nu doar pentru ulei vom plăti mai mult, ci şi pentru avocado, portocale sau lămâi.

de Alin Stan

la 11.05.2023 , 20:00

Oana are un restaurant în Bucureşti. Ingredientul nelipsit din bucătărie este uleiul de măsline. În fiecare zi, foloseşte trei litri, aşa că simte din plin scumpirile. "Avem o creştere de achiziţie la preţul de ulei de măsline, dar fiind atât de important în bucătăria noastră, trecem peste acest preţ, nu putem găti fără ulei de măsline. Cred că faţă de anul trecut a avut o creştere undeva la 20-30%. Eu sper ca furnizorii noştri să aibă stoc", a declarat Oana Iliescu.

România importă anual aproximativ 3 milioane de litri de ulei de măsline

România importă anual aproximativ 3 milioane de litri de ulei de măsline, mare parte din Spania, cea care furnizează peste 40% din producţia mondială. În prezent, preţul unui litru de măsline ajunge şi la 50 de lei, în funcţie de calitatea fructului, cu 20% mai mult decât anul trecut. Specialiştii spun că seceta va mări si mai mult preturile. Şi legumele şi fructele s-ar putea scumpi. "Lucrurile vor fi influenţate în sens negativ pentru buzunarele noastre. O creştere de 20-25% poate să fie la raft. Noi luam din Spania şi roşii, şi ardei şi o serie de legume şi fructe. Mai mult ca sigur că vor fi creşteri şi preţurile se vor alinia", a declarat Dragoş Frumosu, analist economic.

Vezi și

Uleiul de masline este extras din partea carnoasă a fructelor măslinului şi poate varia ca şi culoare de la galben la auriu. Nutriţioniştii îl recomandă pentru proprietăţile sale. Pentru un singur litru de ulei este nevoie de aproape 10 kilograme de măsline. "Este inclus în categoria uleiurilor benefice care sunt mai mult decât nişte alimente. Ar mai fi de spus că uleiul de măsline face parte din dieta mediteraneană. Este considerată cea mai bună abordare nutriţională pentru prevenirea anumitor afecţiuni", a declarat Damian Şerban, medic nutriţionist. Seceta afectează şi culturile de măslin din Italia şi Portugalia. Singura neatinsă este Grecia. Totuşi, cantităţile nu vor fi suficiente pentru a acoperi pierderile din celealte trei ţări.

Alin Stan Like

Am dat scena, primul drum pe care îl alesesem în viață, pe televiziune. Mărturisesc că am visat să fiu în fața voastră, a celor care ne privesc și citesc încă din copilărie. Munca în televiziune m-a cucerit însă.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă consideraţi dependent de telefonul mobil?
Observator » Ştiri economice » Produsul din care România importă anual 3 milioane de litri s-ar putea scumpi. Efectele secetei din Spania se vor vedea la raft