Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Profit-record pentru bănci, în anul în care românii cu credite au sărăcit. Bancherii și-au frecat mâinile la sfârșitul lui 2022

Profit record pentru bănci, de peste zece miliarde de lei, după un an cu creşteri continue ale ROBOR şi IRCC. Cei care au rate speră să îşi mai tragă sufletul: ROBOR şi-a atins deja limita maximă şi a început să scadă: se întoarce la valoarea de 7%, ca în iulie anul trecut. 

de Greta Neagu

la 24.02.2023 , 20:09

ROBOR la trei luni a început să scadă uşor, iar azi a ajuns, din nou, la nivelul de 7%. Românii cu credite în lei, luate înainte de 2019, au avut un şoc anul trecut, în iulie, când ROBOR a atins, iniţial, acest prag. O majorare de aproape cinci ori faţă de anul precedent. Însă greul pentru cei împrumutaţi abia începea.

Românii au sărăcit de la o lună la alta, băncile au adunat banii

Pe fondul majorării dobânzii-cheie, strategia BNR ca să scumpească creditarea şi să frânze inflaţia, ROBOR la trei luni a ajuns în octombrie 2022 la nivelul record de 8,21 la sută. Pe scurt - asta a dublat ratele în decursul unui singur an.

Vezi și

În timp ce oamenii nu mai ştiau cum să o scoată la capăt, bancherii îşi frecau mâinile. Profitul net al celor 34 de banci din sistem a atins la sfârşit de an un nivel record de peste 10 mld. lei, în creştere cu 24% faţă de câş­tigul din 2021. Cel mai bun an de până acum pentru acest sector.

Pe acelaşi subiect

Cum s-a atins deja limita maximă a indicelui ROBOR la trei luni, datornicii speră şi ei la vremuri ceva mai bune. 

Mugur Isărescu a explicat cum vor fi ratele românilor în 2023

Banca Naţională n-a pus nici prea multă sare, nici prea mult piper. Aşa că ce a ieşit pentru români e comestibil. Aşa a încercat să explice guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, ce au făcut bancherii în vremuri tulburi pentru economie.

Au păstrat dobânda-cheie ca să nu mai scumpească împrumuturile, iar spre final de an ar putea chiar să o reducă. Depinde însă de războiul de la graniţă sau de criza energetică. În timp ce creditele calculate după indicii ROBOR şi IRCC se temperează uşor, creditele cu dobânzi fixe tot pun probleme. 

Clienţii băncilor vor simţi un oarecare echilibru abia spre finalul anului, când dobânzile variabile ar putea să mai scadă. Între timp, finanţările cu dobândă fixă rămân la costuri ridicate. Cine vrea să ia acum un împrumut de 350 de mii de lei pe 30 de ani, cu rată fixă în primii ani, va plăti, în medie, 2.743 de lei, la o dobândă de 8,71% pe an, aproape de nivelul actual al dobânzilor variabile din piaţă. Cea mai bună dobândă este în oferta unei bănci la care am plăti o rată de 2.300 de lei lunar. 

Până când IRCC, indicele nou care influenţează dobânzile pentru creditele în lei, va atinge vârful din acest an de 5,98%, băncile jonglează, la polul opus, cu dobânzile fixe pe care le-au crescut de la începutul acestui an. 

Greta Neagu Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri economice » Profit-record pentru bănci, în anul în care românii cu credite au sărăcit. Bancherii și-au frecat mâinile la sfârșitul lui 2022