Antena Meniu Search
x

Programul care înlocuiește "Prima Casă" ar putea duce la scumpirea locuințelor

O familie, o casă mai scumpă. Aşa s-ar putea numi noul program care va înlocui Prima Casă. Metrul pătrat construit s-ar putea scumpi, se tem analiştii. Tot ei avertizează că va creşte şi gradul de îndatorare a populaţiei la bănci.

de Redactia Observator

la 29.05.2019, 22:01

Vezi și

O familie, o casă mai scumpă. Aşa s-ar putea numi noul program care va înlocui Prima Casă. Metrul pătrat construit s-ar putea scumpi, se tem analiştii. Tot ei avertizează că va creşte şi gradul de îndatorare a populaţiei la bănci. Explicaţia e simplă: noile condiţii sunt atât de atractive pentru cei care îşi caută o locuinţă, încât se aşteaptă o explozie a cererii.

Programul "O familie, o casă" va schimba radical modul în care se vor acorda creditele garantate de stat pentru achiziţia unei locuinţe. Se vor impune dobânzi fixe, de maximum 5,5% pe an, în condiţiile în care acum ele sunt variabile şi se calculează în funcţie de Robor la trei luni. Valoarea maximă a creditului creşte şi ea la aproximativ 120 de mii de euro, comparativ cu 66.500- cât este în prezent. Şi nu asta nu e tot.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Într-o primă fază, creşterea preţului pe metrul pătrat va fi de două, trei procente, dar, în viitor, este posibil să apară scumpiri şi mai mari.

Potrivit noii variante a programului, locuinţele eligibile pentru finanţare, trebuie să aibă o suprafaţă minimă de 50 de metri pătraţi şi una maximă de 100 de metri pătraţi, adică cel puţin două camere. Dar specialiştii spun că această condiţie i-ar putea pune în dificultate pe dezvoltatori, care au deja case construite cu suprafeţe chiar mai mici de 50 de metri pătraţi.

Cert este că, în funcţie de salariu şi de numărul de membri ai familiei, românii pot lua un credit ipotecar de 570 de mii de lei, pe 20 de ani, chiar şi cu o dobândă fixă de 0,90 la sută. Asta înseamnă o rată fixă lunară de circa 2.596 de lei. Pentru cei care s-ar încadra la dobânda maximă, de 5,5%, rata ar ajunge la 3.920 lei, pentru acelaşi credit. Mai mult decât salariul necesar în prezent pentru a lua un credit Prima Casă.

Pentru ca propunerea să intre însă în vigoare, Guvernul trebuie să adopte o Ordonanţă de Urgenţă.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă tentează să mergeţi în vacanţă cu rulota în loc să vă cazaţi la hotel?

Observator » Stiri economice » Programul care înlocuiește "Prima Casă" ar putea duce la scumpirea locuințelor