Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Rata anuală a inflaţiei a urcat în aprilie la 5,2%, cel mai ridicat nivel din ultimii 5 ani

Rata anuală a inflaţiei, care măsoară evoluţia preţurilor de consum în ultimul an, a urcat în luna aprilie la 5,2%

de Redactia Observator

la 14.05.2018 , 09:39

Rata anuală a inflaţiei a urcat în aprilie la 5,2%, cel mai ridicat nivel din ultimii 5 ani Rata anuală a inflaţiei a urcat în aprilie la 5,2%, cel mai ridicat nivel din ultimii 5 ani

Rata anuală a inflaţiei, care măsoară evoluţia preţurilor de consum în ultimul an, a urcat în luna aprilie la 5,2%, cel mai înalt nivel din iunie 2013, când a fost 5,37%, în condiţiile în care fructele proaspete s-a scumpit cu 13,9% faţă de decembrie 2017, potrivit datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În martie, rata anuală a inflaţiei a crescut la 5%, în creştere faţă de februarie, când a fost 4,72%, şi faţă de ianuarie, când a fost 4,32%.

În aprilie, faţă de aceeaşi lună a anului trecut, mărfurile alimentare s-au scumpit cu 4%, în medie, preţurile mărfurilor nealimentare au urcat cu 7,2%, iar preţurile serviciilor au crescut cu 2,83%.

Articolul continuă după reclamă

Faţă de decembrie 2017, cele mai mari creşteri de preţuri s-au înregistrat, în aprilie, la fructe proaspete (13,91%), citrice (11,32%) şi gaze naturale (10,19%).

Preţul combustibililor, care are un impact mai larg asupra celorlalte preţuri, a crescut, în aprilie faţă de decembrie, cu 3,9%. 

În ultima prognoză, publicată în 9 mai, Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în creştere, de la 3,5% la 3,6%, prognoza privind inflaţia pentru finalul acestui an şi a estimat un nivel de 3% pentru decembrie 2019.

Sursă: News.ro

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri economice » Rata anuală a inflaţiei a urcat în aprilie la 5,2%, cel mai ridicat nivel din ultimii 5 ani