Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Reacţia unei românce stabilite în Irlanda de Nord când a văzut cât costă carnea la noi. "Am rămas şocată de preţuri"

Cu două zile înainte de expirarea plafonării adaosului comercial la alimentele de bază, Guvernul şi marile magazine au decis - măsura va fi prelungită. Dar nu pentru trei luni, ci doar pentru două. Untul și gemul ar putea fi incluse pe listă. În schimb, se vor scumpi produsele consumate în perioada sărbătorilor de iarnă. 

de Redactia Observator

la 29.01.2024 , 20:01

Guvernul prelungește plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază până la finalul lunii martie. Decizia a fost luată la negocierile dintre premier, ministrul Agriculturii și retaileri.  

Produsele care dispar de pe lista de alimente plafonate

De pe lista cu cele 21 de alimente plafonate dispar şase produse, introduse înainte de Crăciun. E vorba de cozonac, bulionul de roșii, smântâna de 12% grăsime, margarina, drojdia şi carnea tocată. Toate aceste produse s-ar putea scumpi cu până la 10%, spun specialiştii. Se ia în calcul în schimb ieftinerea untului şi gemului. Un lucru e cert; se va reduce preţul la un produs extrem de important pentru masa de Paşte: carnea de miel. 

Vezi și

Retailerii ar fi preferat să se intervină punctual doar asupra alimentelor care au creșteri nejustificate de prețuri. Prelungirea plafonării intervine în piața concurențială, spun ei. 

Pe acelaşi subiect

George Bădescu, Asociația Marilor Rețele comerciale: Noi nu am sprijinit prelungirea ordonanţei, însă la nivelul Guvernului s-a considerat că totuşi această ordonanţă trebuie prelungită până când noul mecanism va intra în vigoare. Noi apreciem că a fi necesar nu mai mult de 30 de zile până când când acest nou mecanism va putea funcţiona.

Feliciu Paraschiv, vicepreședinte al Asociației Naționale a Comercianților Mici și Mijlocii din România: Noi nu putem să plafonăm la nesfârșit prețul cărnii de porc și să o ținem artificial pentru că s-ar putea că la un moment dat să nu o mai comercializeze retailerii

Dan Schwartz, analist economic: Să nu ne așteptăm la o scădere spectaculoasă a prețurilor la produsele de bază. Plafonarea adaosului comercial la câteva produse nu este menită a asigura o creștere a nivelului de trai. 

Cum încearcă unii retaileri să nu rămână în pierdere

Specialiştii atrag atenţia că pentru a nu avea pierderi, unii retaileri au făcut profit din adaosuri comerciale mai mari la alte produse. 

Feliciu Paraschiv, vicepreședinte al Asociației Naționale a Comercianților Mici și Mijlocii din România: Au crescut prețurile observăm foarte mult la detergent, au crescut foarte mult prețurile la cosmetic, la hârtie igienică, role de bucătărie; cu siguranță se vor scumpi alte produse din alte zone, asta e un efect 

Localnic: Au crescut foarte mult și pensiille noastre sunt atât de mici că nu ne permitem.

Româncă stabilită în afara ţării: Eu trăiesc în Irlanda de Nord. Acolo este altă viață, iar când am venit acasă, am rămas șocată de prețurile care sunt

Reporter: E mai scump aici?

Româncă stabilită în afara ţării: Da. La carne, lactate

Potrivit datelor, 50% dintre românii cu venituri mici și medii cumpără alimentele de bază plafonate. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri economice » Reacţia unei românce stabilite în Irlanda de Nord când a văzut cât costă carnea la noi. "Am rămas şocată de preţuri"