Video Reacţia unei turiste cipriote când a văzut cât costă o masă la un restaurant din Bucureşti
Scumpirile le pun pofta în cui românilor. Este cel mai slab an pentru HoReCa de la pandemie încoace, iar previziunile nu arată bine. În timp ce bonul mediu creşte de la un an la altul, prezenţa românilor în restaurante scade. Iar nota de plată se apropie de marile capitalele europene, în condiţiile în care oamenii abia fac faţă cheltuielilor zilnice.
În Micul Paris cu preţuri ca în marele Paris. La restaurantele din Capitală, nota de plată este mai mare cu aproximativ 20% faţă de acum doi ani, arată cifrele INS.
În România, la un restaurant de nivel mediu, un meniu cu trei feluri de mâncare şi două băuturi pentru două persoane ajunge astăzi la aproximativ 310 lei. La Paris, aceeaşi masă o putem consuma cu 420 de lei, dar salariul mediu raportat în România este aproape de trei ori mai mic.
Cât costă o masă la restaurant în București
"Preţurile sunt exact ca în afară, dar salariile sunt mult sub", spune un client. "Aici e puţin mai ieftin decât în ţara mea, Cipru, dar unii oameni sunt ok, unii nu. Câteodată, nu. Mai ales cei care nu vorbesc engleză sunt obranzici uneori! Salariul minim 1900 de euro!", spune o turistă cipriotă.
Aproape dublu decât în România. "Locuiesc în Barcelona. Aici, în restaurante, e mai ieftin cu aproximativ 30%. În Spania, salariul minim net este 1200 de euro, salariul mediu este 1700 de euro", spune un alt turist străin.
Patronii restaurantelor văd altfel situaţia. "Dacă mănânci o pizza în centrul Bucureştiului şi mănânci o pizza la Roma lângă gară e normal să fie mai scump în centrul Bucureştiului. Poate salariile sunt mai mici net, dar brut noi avem 72% taxe la stat pe când alte ţări au 42%", a declarat Radu Savopol, preşedinte HORA.
"Acest sector HoReCa depinde foarte mult de salariul minim. În momentul care creşti salariul minim în acest sector imediat se vede în preţ şi assta generează automat o putere de cumpărare problematică la nivel de consumator", a declarat Cristian Păun, economist.
Din cauza preturilor, oamenii au iesit mult mai rar in oras. Numarul clientilor a scăzut cu 6% in restarantele din romania in ultimul an.
"Începutul lui 2026 a fost un dezastru, adică minus 27% aproximativ faţă de anul anterior. În afara măsurilor luate de Guvern, a fost şi vremea foarte rea", a declarat Radu Dumitrescu, proprietar lanţ de restaurante.
Reprezentantii din industria HoReCa cred că între 15% și 25% dintre restaurante ar putea dispărea în acest an, din cauza presiunii fiscale, a scăderii consumului și a costurilor ridicate.
