Antena Meniu Search
x

Curs valutar

ROBOR, 19 mai 2022. Creştere continuă a indicelui la 3 luni, după ce BNR a majorat dobânda-cheie

Indicele ROBOR la 3 luni a atins un nou record al ultimilor nouă ani. Indicele ROBOR la 3 luni a urcat marţi la 5,62% pe an, de la 5,57% anterior, conform informaţiilor publicate de Banca Naţională a României (BNR).

de Cornel Preda

la 19.05.2022 , 11:53

Sediul Băncii Naţionale a României din Bucureşti ROBOR, 19 mai 2022. Creştere continuă a indicelui la 3 luni, după ce BNR a majorat dobânda-cheie - Shutterstock

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a crescut joi la 5,62% pe an, de la 5,57% pe an în ziua precedentă, conform informaţiilor publicate de Banca Naţională a României (BNR).

Un nivel mai mare a fost înregistrat în data de 6 martie 2013, când acesta s-a situat la 5,63% pe an.

La începutul acestui an, indicele ROBOR la 3 luni era 3,02% pe an.

Articolul continuă după reclamă

Indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a urcat la 5,87% pe an, de la 5,80% pe an anterior, iar ROBOR la 12 luni s-a majorat la 6,05% pe an de la 6,03% pe an, miercuri.

Pe acelaşi subiect

BNR a majorat dobânda-cheie la 3,5% pe an

În ceea ce priveşte indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, acesta este de 1,86% pe an, fiind calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul IV 2021, în urcare faţă de cel publicat în urmă cu trei luni, de 1,17%.

În luna mai 2019, a intrat în vigoare OUG 19/2019 care modifică modul în care este calculată rata pentru creditele în lei cu dobânda variabilă. Astfel, Ordonanţa 19 a stabilit indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), calculat trimestrial exclusiv pe baza tranzacţiilor interbancare.

Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 3,75% pe an, de la 3% pe an anterior, începând cu data de 11 mai 2022, informează banca centrală.

Totodată, reprezentanţii instituţiei au decis majorarea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 4,75% pe an, de la 4%, şi creşterea ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 2,75%, de la 2% pe an.

"Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în şedinţa de astăzi, 10 mai 2022, a hotărât următoarele: majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 3,75 la sută pe an, de la 3,00 la sută pe an, începând cu data de 11 mai 2022; majorarea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 4,75 la sută pe an, de la 4,00 la sută pe an şi creşterea ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 2,75 la sută, de la 2,00 la sută pe an, începând cu data de 11 mai 2022; păstrarea controlului ferm asupra lichidităţii de pe piaţa monetară; menţinerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale instituţiilor de credit", se precizează în comunicatul BNR.

Cornel Preda Like

Cornel și-a descoperit pasiunea pentru jurnalism încă din anii gimnaziali, când se trezea la 5 dimineața și mergea la chioșcul de ziare pentru a face „revista presei”.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri economice » ROBOR, 19 mai 2022. Creştere continuă a indicelui la 3 luni, după ce BNR a majorat dobânda-cheie