Antena Meniu Search
x

Curs valutar

ROBOR, 27 iulie 2022. Un nou salt uriaş pentru indicele la 3 luni

Indicele ROBOR la 3 luni a atins un nou record pentru ultimii doisprezece ani. Indicele ROBOR la 3 luni a urcat miercuri la 7,71% pe an, de la 7,56% anterior, conform informaţiilor publicate de Banca Naţională a României (BNR).

de Cornel Preda

la 27.07.2022 , 11:09

ROBOR, 27 iulie 2022. Un nou salt uriaş pentru indicele la 3 luni ROBOR, 27 iulie 2022. Un nou salt uriaş pentru indicele la 3 luni - Shutterstock

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a crescut miercuri la 7,71% pe an, faţă de 7,56% în şedinţa precedentă, conform informaţiilor publicate de Banca Naţională a României (BNR).

Un nivel mai ridicat a fost înregistrat în data de 7 mai 2010, respectiv 7,81%.

La începutul acestui an, indicele ROBOR la 3 luni era 3,02% pe an.

Articolul continuă după reclamă

Indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a crescut la 7,83% pe an, de la 7,70% pe an, iar ROBOR la 12 luni se situează la 7,90% pe an, de la 7,77% marţi.

Pe acelaşi subiect

BNR a majorat dobânda-cheie la 4,75% pe an

În ceea ce priveşte indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, acesta este de 2,65% pe an, fiind calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul I 2022, în urcare faţă de cel publicat în urmă cu trei luni, de 1,86%.

În luna mai 2019, a intrat în vigoare OUG 19/2019 care modifică modul în care este calculată rata pentru creditele în lei cu dobânda variabilă. Astfel, Ordonanţa 19 a stabilit indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), calculat trimestrial exclusiv pe baza tranzacţiilor interbancare.

Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 4,75% pe an, de la 3,75% pe an anterior, începând cu data de 06 iulie 2022, informează banca centrală.

Totodată, reprezentanţii instituţiei au decis majorarea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 5,75% pe an, de la 4,75% pe an şi creşterea ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 3,75%, de la 2,75% pe an, începând cu data de 7 iulie 2022.

"Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în şedinţa de astăzi, 6 iulie 2022, a hotărât următoarele: majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 4,75% pe an, de la 3,75% pe an, începând cu data de 7 iulie 2022; majorarea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 5,75% pe an, de la 4,75% pe an şi creşterea ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 3,75%, de la 2,75% pe an, începând cu data de 7 iulie 2022”, arată BNR.

Cornel Preda Like

Cornel și-a descoperit pasiunea pentru jurnalism încă din anii gimnaziali, când se trezea la 5 dimineața și mergea la chioșcul de ziare pentru a face „revista presei”.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri economice » ROBOR, 27 iulie 2022. Un nou salt uriaş pentru indicele la 3 luni