România, cea mai scumpă piaţă de energie din Europa în ultimele două zile. Care a fost preţul unui MWh
Este ştiut faptul că o dată cu venirea temperaturilor ridicate, creşte şi consumul de energie electrică. Şi o dată cu asta, şi preţurile. Oamenii folosesc mai des aparatele de aer condiţionat sau alte aparate prin care să-şi asigure confortul termic.
Chiar şi aşa, România a ajuns în topul Europei în ceea ce priveşte preţul per MWh. Ieri, 15 iulie, România avea cel mare preţ spot la energie din Europa, adică 207 euro/MWh. Astăzi, 16 iulie, preţul este de 213 euro/MWh. Săptămâna trecută, Ungaria a fost lideră în acest clasament.
Sfaturile ministrului Energiei pentru a reduce consumul
"Faptul că suntem în această situaţie în care mai căutăm 50 MW aici, 200 MW dincolo este consecinţa unor decenii în care statul nu a investit în sectorul energetic. În 34 de ani, avem două unităţi de la Cernavodă, dar începute înainte de Revoluţie, centrala OMV Petrom de la Brazi, mici unităţi hidro şi regenerabile. Din 22.000 MW pe care îi aveam, am rămas cu jumătate, statul şi-a înjumătăţit parcul de producţie", a declarat Sebastian Burduja, ministrul Energiei.
Burduja a avut şi un sfat pentru români, pentru a reduce consumul de energie şi pentru a nu suprasolicita reţelele: să nu mai spele rufele seara, în orele de vârf de consum.
"E un subiect sensibil. De ce? Pentru că într-o altă epocă, românilor li s-au restrâns aceste drepturi pe care într-o ţară civilizată ar trebui să le ai. Ar trebui să ai dreptul să-ţi aprinzi lumina, să pui maşina de spălat rufe când doreşti. E adevărat, din perspectiva Sistemului Energetic Naţional, dacă un român vrea să facă un bine, ar trebui să nu pornească maşină spălat rufe sau de spălat vase sau alţi consumatori în acest vârf de seară, deci între ora 18:00 şi ora 21:00. Ar putea face acest lucru", a spus ministrul, luni, la o conferinţă de presă, întrebat dacă are recomandări pentru consumatori.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰