România, țara cu cel mai mic grad de colectare a TVA din UE: 75 la sută
Premierul Mihai Tudose susţine că România este ţara cu cel mai mic grad de colectare pe TVA, de 75 la sută, şi că 25 la sută din banii pe care românii îi plătesc pentru stat nu ajung la acesta, fiind vorba de sume de ordinul miliardelor, precizând că nu vor fi decapitalizate firme dacă sunt luaţi banii statului.
Premierul Mihai Tudose susţine că România este ţara cu cel mai mic grad de colectare pe TVA, de 75 la sută, şi că 25 la sută din banii pe care românii îi plătesc pentru stat nu ajung la acesta, fiind vorba de sume de ordinul miliardelor, precizând că nu vor fi decapitalizate firme dacă sunt luaţi banii statului.
Tudose a declarat, sâmbătă seara, la Mamaia, într-o conferinţă de presă susţinută la finalul Comitetului Executiv Naţional al PSD, că România are cel mai mic grad de colectare pe TVA.
“Suntem ţara cu cel mai mic grad de colectare pe TVA, de 75 la sută. Deci 25 la sută din banii pe care românii i-au plătit pentru stat, TVA-ul fiind banii pe care îi ia statul din circulaţia mărfurilor, nu vin la stat. Cifrele sunt foarte mari, de ordinul miliardelor. Mai mult, partea de cash-flow, că luau banii statului, e în regulă şi la returnarea de TVA, lor li se părea normal să funcţioneze o lună cu banii statului, dar acuzau că dura foarte mult returnarea de TVA din partea statului. Şi returnarea de TVA din partea statului se face în trei zile, în cinci zile maxim, Aia nu se vede. Dar faptul că decapitalizăm nu ştiu ce firme fiindcă pur şi simplu luăm banii statului, haideţi...”, a afirmat premierul.
La rândul său, liderul PSD Liviu Dragnea a spus că a discutat despre split TVA cu liderii ALDE, sâmbătă, la Mamaia, şi că vor mai urma întâlniri şi cu premierul şi unii miniştri pe acest subiect, dar şi pe alte prevederi.
“Am discutat chiar astăzi cu colegii de la ALDE şi am convenit împreună cu domnul Călin Popescu Tăriceanu, împreună cu domnul Daniel Chiţoiu, domnul Varujan Vosganian şi alţi colegi de la ALDE care se pricep la domeniul ăsta să avem o întâlnire cu PSD şi cu premierul şi cu câţiva miniştrii şi pe acest subiect şi pe alte prevederi care sunt acum în discuţie şi în evaluare”, a afirmat Dragnea.
Sursa: News.ro
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰