Video Românii spun că se pricep la bani, dar aproape jumătate n-ar rezista o lună fără salariu
Potrivit unui studiu recent, aproape jumătate dintre români spun că dacă de mâine ar rămâne fără loc de muncă, s-ar descurca cel mult o lună cu ce au pus deoparte. Asta în condiţiile în care, cam tot atâţia spun că se pricep bine sau foarte bine la bani.
Dacă de mâine nu am mai avea salariu, cât timp am putea să ne plătim facturile și să susținem cheltuielile de zi cu zi? Potrivit unui studiu recent, pentru aproape jumătate dintre români, răspunsul nu este foarte încurajator. 48% spun că nu și-ar putea acoperi cheltuielile mai mult de 30 de zile dacă și-ar pierde principala sursă de venit.
Și aici apare paradoxul: 4 din 10 români se laudă că au cunoștințe financiare bune sau foarte bune, dar când au fost testați cu 12 întrebări despre bani și economie, doar 20% au reușit să răspundă corect la cel puțin 10 dintre ele. Asta nu înseamnă că nu suntem atenți la bani. Din contră, 63% se gândesc dacă își permit ceva înainte să-și cumpere, 57% își urmăresc cheltuielile, iar 47% spun că își stabilesc obiective financiare pe termen lung.
Problema apare atunci când avem nevoie de o plasă de siguranță. Un sfert dintre români nu au deloc economii pentru situații neprevăzute și doar 14% au o rezervă care le-ar ajunge pentru cel puțin șase luni. Și mai nou se pare că ne-am găsit și un consultant financiar. 19% spun că s-au informat despre economie și finanțe cu ajutorul lui ChatGPT. Sunt mai mulți decât cei care au apelat la TikTok sau au făcut la propriu un curs de educație financiară.
