Ro-Wine, festivalul cu cele mai bune vinuri din România și din lume
Aromate, exotice, puternice sau delicate. Nu vorbim de parfumuri scumpe, ci de cele mai căutate vinuri din lume. Zeci de soiuri au fost aduse în România şi pregătite pentru degustat.
Aromate, exotice, puternice sau delicate. Nu vorbim de parfumuri scumpe, ci de cele mai căutate vinuri din lume. Zeci de soiuri au fost aduse în România şi pregătite pentru degustat. Ţara noastră încă nu e pe harta marilor producători din lume, dar face progrese evidente, spun oaspeţii din afară. Prezent la Festivalul Ro-Wine a fost şi prinţul Nicolae, aflat în căutarea celui mai bun vin pentru nunta din toamnă.
O colecţie impresionantă de peste 100 de vinuri româneşti super premium. Cu asta au fost întâmpinaţi cei peste 2000 de vizitatori ai Festivalului Ro-Wine. Vechi şi bine păstrate sau chiar din producţia de anul trecut, licorile au curs generos în paharul degustătorului.
Zoe Ghiuri are o cramă de doar trei ani, însă vinurile produse s-au bucurat deja de aprecieri internaţionale. Cu toate astea, ţara noastră încă mai are de muncit la acest capitol.
Un mare iubitor de vinuri româneşti este şi Nicolae, nepotul Regelui Mihai, care a venit însoţit de aleasa lui să aleagă vinul pentru nuntă.
Mai apreciate au fost totuşi cele din ţările renumite pentru producţia de vin. Cel mai scump sortiment este un chardonnay din Franţa. Preţul unei sticle pleacă de la 300 de euro. Românii abia acum fură secrete.
A treia ediţie a festivalului s-a bucurat de prezenţa unor mari producători de peste hotare. Cele mai iubite vinuri rămân cele din sudul Franţei.
Dorinţa organizatorilor este ca după acest eveniment un număr semnificativ de producători să înceapă colaborarea cu ţara noastră.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰