Acordul pentru exportul cerealelor prin Marea Neagră, în pericol. Rușii refuză compromisul propus de UE pentru continuarea transporturilor
Rusia a reiterat marţi cererea ca banca sa agricolă de stat să fie reconectată la sistemul global de plăţi SWIFT şi a spus că nu va accepta o propunere de compromis a Uniunii Europene pentru prelungirea acordului privind exporturile de cereale ale Ucrainei, transmite Reuters. Cu 13 zile rămase până la expirarea acordului care a permis Ucrainei să exporte cereale din porturile sale de la Marea Neagră, în ciuda invaziei Rusiei, Moscova a spus că nu a existat niciun progres cu privire la niciuna dintre cererile sale cheie, inclusiv problema bancară, conform News.ro.
Financial Times a relatat luni că Uniunea Europeană ia în considerare o propunere de a permite băncii ruse Rosselhozbank să înfiinţeze o filială care s-ar putea conecta la SWIFT. Însă purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a respins ideea ca fiind "în mod deliberat imposibil de realizat", spunând că va dura multe luni pentru a înfiinţa o astfel de unitate şi încă trei luni pentru a se conecta la SWIFT. De asemenea, ea a respins o încercare a ONU de a crea un canal alternativ de plată între Rosselkhozbank şi banca americană JP Morgan.
"Nu există un înlocuitor real pentru SWIFT şi nu poate fi", a spus Zaharova într-un comunicat.
Rusia spune că întreruperea accesului băncii la SWIFT este unul dintre obstacolele cu care se confruntă propriile exporturi de alimente şi îngrăşăminte şi că nu poate continua să reînnoiască acordul cu Marea Neagră decât dacă aceste probleme sunt rezolvate.
Negocieri cu o miză mare
- Olaf Scholz și Volodimir Zelenski cer prelungirea acordului pentru prelungirea exportul cerealelor din Ucraina
- Uniunea Europeană ajută financiar ţările afectate de importurile de cereale ucrainene. Câţi bani va primi România
- Ministerul Agriculturii vrea acces prioritar pentru fermierii români în portul Constanţa. Măsura ar putea...
Miza este mare. Organizaţia Naţiunilor Unite afirmă că acordul a permis până acum exportul a peste 32 de milioane de tone de alimente din trei porturi ucrainene la Marea Neagră în 45 de ţări de pe trei continente. Orice perturbare sau oprire a unui astfel de comerţ ar putea agrava criza alimentară în cele mai sărace ţări şi ar putea duce la creşterea preţurilor globale.
Rusia a făcut ameninţări anterioare de a renunţa la acord, doar pentru a fi de acord cu prelungiri, cel mai recent la mijlocul lunii mai. Dar retorica sa s-a întărit de atunci. Ministerul rus de Externe a declarat că iniţiativa Mării Negre a livrat cereale ucrainene ţărilor "bine hrănite",dar nu a reuşit să îi ajute pe cei care aveau cea mai mare nevoie în Africa, Asia şi America Latină.
Cele mai sărace cinci ţări - Etiopia, Yemen, Afganistan, Sudan şi Somalia - au primit doar 2,6% din cerealele transportate, a spus acesta, adăugând că situaţia privind exporturile ruseşti de cereale şi îngrăşăminte "a continuat să se înrăutăţească".
O declaraţie a ministerului a spus că este "evident că nu există motive" pentru a prelungi acordul după 17 iulie şi că Rusia face tot ce este necesar pentru ca toate navele vizate de acord să părăsească Marea Neagră înainte de data expirării.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰