Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Salariile românilor au scăzut în pandemie. Angajații din HoReCa încasează cei mai puțini bani

Coronavirusul afectează şi veniturile. Salariul mediu net a scăzut în august cu aproape 100 de lei. Cifrele oficiale reflectă tăierile salariale din ultimele luni, generate de efectele pandemiei.

de Andra Mitu

la 10.10.2020 , 21:20

  • Experţii în educaţie financiara ne sfătuiesc ca în această perioadă de criză să nu ne bazăm, pe cât posibil, doar pe salariu
  • Statisticile recente arată că în România doar 6% dintre angajaţi spun că se descurcă cu banii dintr-o singură sursă de venit

Pe Daniela criza aproape că a îngenunchiat-o. Singură, cu un copil de 4 ani de crescut, tânăra este nevoită să trăiască doar din salariul de ospătar ce nu depăşeşte 1.400 de lei pe lună.

Manole Daniela Adriana, ospătar: Foarte greu îmi este, dar trebuie să trecem peste. Sunt cheltuielile casnice, cheltuielile copilului, mâncarea noastră, că trebuie să mâncăm și noi. Am stat trei luni acasă, în șomaj tehnic.

Cât a putut şi-a amânat ratele. Acum a venit însă ziua scadenţei. Dintr-odată s-a trezit că rata lunară e mai mare cu 100 de lei ca salariul.

Vezi și

Manole Daniela Adriana, ospătar: În momentul de fața e 1500 că mi-a băgat dobândă că mi-am amânat ratele. Eu de exemplu, salariul meu era rata pentru casă și din tips trăiam eu și copilul, dar acum nu știu cum o să fie.

În august, salariul mediu net a scăzut cu aproape 100 de lei faţă de luna anterioară.

Adrian Asoltanie, consultant financiar: Perioadele de criză arată două lucruri: pe de-o parte discrepanțele între anumite domenii. Unele sunt mai bine pregătite pentru criză. Altele sunt complet nepregătite și atunci evident sunt scăderi foarte mari.

Andra Mitu, reporter Observator: Angajații din industria HoReCa încasează cei mai puțini bani: doar 1700 de lei pe luna. La polul opus, cei mai mulți bani îi primesc IT-știi: în jur de 7500 lei.

Sectorul IT n-a fost afectat în mod direct de criza sanitară. Cu toate acestea şi aici salariile au scăzut, în medie, cu aproape 500 de lei, într-o singură lună.

Anca, angajat IT: Chiar da, mă consider norocoasă și aparent a fost o alegere bună pe care am făcut-o la momentul potrivit. Știu cazuri de oameni care s-au mutat din București în provincie pentru că erau prea mari cheltuielile aici, n-au putut să se mai întrețină.

Experţii în educaţie financiara ne sfătuiesc ca în această perioadă de criză să nu ne bazăm, pe cât posibil, doar pe salariu.

Adrian Asoltanie, consultant financiar: În afară de job ar trebui să mai ai o pasiune, un hobby, un lucru pe care sa îl monetizezi într-un fel sau altul.

Statisticile recente arată că în România doar 6% dintre angajaţi spun că se descurcă cu banii dintr-o singură sursă de venit.

Andra Mitu Like
Întrebarea zilei
Alegeri SUA: pe cine aţi prefera preşedinte, Donald Trump sau Kamala Harris?
Observator » Ştiri economice » Salariile românilor au scăzut în pandemie. Angajații din HoReCa încasează cei mai puțini bani