Antena Meniu Search
x

Video Sectorul care caută cu disperare angajaţi. Este nevoie de 25.000 de specialişti, iar salariile pot ajunge chiar şi la câteva mii de euro

Recunoscută altădată ca pepinieră pentru IT-işti, România a rămas fără ei. Conform unui studiu, avem un deficit de 25.000 specialişti, ingineri şi tehnicieni. Şi cum acum se poate lucra de la distanţă, mulţi aleg companii din străinătate. IT-işti se caută inclusiv la stat, la Casa de Asigurări de Sănătate, unde salariul e de 20.000 de lei.

Alin Stan
de Alin Stan

la 29.07.2023, 20:04

Vezi și

Piaţa muncii e foarte ofertantă în IT, iar criza inginerilor aduce şi salarii uriaşe pentru candidaţi. Între 1.000 de euro la început de carieră şi 4.000 de euro după câţiva ani de experienţă. Chiar şi aşa, veniturile obţinute în Occident îi determină pe mulţi să părăsească ţara. Dacă în 2019 aveam un deficit de aproximativ 15.000 de profesionişti IT, acum a crescut la 25.000, arată analizele recente. Cel mai greu de găsit sunt specialiştii în programare, dar şi inginerii.

George Butunoiu, specialist HR: Oricât de mulţi ar fi, tot se caută în continuare şi mai ales pe software. Cei care se ocupă de software sunt căutaţi peste tot şi peste tot în lume, Pleacă doar cei care vor să-şi facă o carieră mare.

Cum 40% din IT-iştii şcoliţi în România pleacă în străinătate, noi importăm programatori din Nepal, Pakistan sau India.

George Butunoi, expert în HR: Ar veni în număr mare din Asia. Foarte mulţi învaţă software.

Pe acelaşi subiect

Dragoş Gheban, manager companie: Printre job-uri găsim destul de des job-uri oferite de companii din alte ţări care îţi permit să lucrezi remote. Companiile care au centre mari, în general targhetează şi candidaţi din alte pieţe unde nu sunt ei prezenţi.

Criză de personal în sectorul IT

Criza de ingineri e şi mai mare. Avem nevoie de şase sute de mii de programatori.

Tudor Radovici, programator: Se caută în mare parte oameni care ştiu să facă mai multe lucruri de-odată, nu doar unul. Ce vreau să spun prin asta este faptul că la ora actuală nu trebuie să ştii doar programare, ci să ştii şi partea de infrastructură şi bază de date. Nici nu avem suficienţi oameni experţi în domeniul acesta. Cerere pe piaţă este foarte mare. Este destul de greu să ne multiplicăm.

IT-işti caută şi statul. CNAS a scos la concurs cinci posturi, iar viitorii angajați au rolul de a reduce numărul dosarelor tipizate. În perioada înscrierilor, s-au depus 20 de dosare.

Larisa Mezinu, purtător de cuvânt CNAS: Digitalizarea Sistemului de Asigurări Sociale de Sănătate înseamnă utilizarea reţetei electronice în maniere electronice exclusiv. Atât componenta eliberare, cât şi componenta prescriere. Certificatele de concediu medical, biletele de trimitere, scrisorile medicale să poată circula în manieră electronică şi nu pe tipizate.

Sectorul IT este unul dintre cele mai importante motoare ele economiei. Anual generează afaceri de peste 70 miliarde de lei.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Ce alegeți de 1 Mai, grătar la pădure sau grătar la terasă?

Observator » Stiri economice » Sectorul care caută cu disperare angajaţi. Este nevoie de 25.000 de specialişti, iar salariile pot ajunge chiar şi la câteva mii de euro