Antena Meniu Search
x

Video Sfârşitul industriei zahărului în România: ultimele fabrici se închid, rând pe rând. Nu demult, concuram cu Rusia şi marii jucători ai pieţei

Sfârşit amar pentru industria zahărului din România. Din peste 30 de fabrici, câte erau la Revoluţie, azi au mai rămas doar două. Celelalte au oprit producţia rând pe rând. Ultima a închis porţile la începutul anului, la Luduş, şi a lăsat fără serviciu sute de oameni. Deşi avem suficientă sfeclă, ţara noastră importă trei sferturi din necesarul de zahăr al populaţiei. 

de Redactia Observator

la 07.04.2022, 21:20

Vezi și

Fabrica Luduş. Timp de 62 de ani, sute de fermieri din opt judeţe din Transilvania şi-au valorificat aici culturile de sfeclă de zahăr. În vremurile de glorie, în anii 80, erau 1.200 de angajați. Acum, după ce a tras definitiv obloanele, 150 de oameni sunt nevoiţi să-şi caute de lucru în altă parte. "Erau o grămadă de fabrici, aveau oamenii unde să lucreze. N-a mai rămas nimic", povesteşte o localnică. "Rămân foarte mulţi oameni pe drumuri, fără serviciu. Importam zahăr, dacă noi avem fabrică aici".

Fabrica de zahăr din Luduş, închisă după ani în pierdere

În fiecare an, pe porţile fabricii ieşeau 65 de mii de tone de zahăr. În anii 90, întreprinderea a fost cumpărată de Tereos. Cel mai mare producător de zahăr din Franţa şi numărul trei în Europa. Decizia închiderii vine după ce francezii ar fi avut pierderi uriaşe în ultimii nouă ani. "Nu numai că vor închide fabrica pe moment, ci vor și să o dezmembreze și ulterior să o demoleze", spune Ioan Cristian Moldovan, primarul din Luduș.

Nimeni nu a vrut să cumpere fabrica

Pe acelaşi subiect

Până să închidă, francezii ar fi încercat să vândă fabrica, dar afacerea nu s-a concretizat. Producătorul ar fi cerut 250 de milioane de euro pe unitatea din România. "Am intermediat legătura direct cu acţionariatul cu o asociație de fermieri, cei mai importanţi fermieri, cultivatori de sfeclă de zahăr. Nu s-au înțeles la preț și ca atare fermierii au renunțat", explică Ioan Cristian Moldovan.

Fermierii trebuie să caute soluţii

Dorel Istrate este fermier în Mureş. De 28 de ani cultivă sfeclă de zahăr. Mare parte din recolta de pe cele 425 de hectare pe care le are ajungea la fabrica din Luduş. Acum, e nevoit să-şi regândească toată strategia de business. "Sfecla de zahăr este o cultură şi o muncă destul de grea şi cu costuri. Investeşti azi şi primeşti banii peste un an şi jumătate. Investiţia mea este undeva la 400 de mii de euro", spune Dorel Istrate, fermier şi președinte Asociația cultivatorilor de sfeclă de zahăr.

Cultivatorul crede că există, totuşi, soluţii pentru continuarea activităţii fabricii: "Fiecare fermier să cumpere acţiuni şi fiecare fermier să aibă interes, să cultive, să aibă producţie". Sau "statul român s-o cumpere şi pe urmă s-o pregătească pentru privatizare". 

Cei aproape 300 de fermieri care-şi trimiteau producţia către Luduş trebuie să cultive rapid altceva dacă vor să supravieţuiască.

România producea la fel de mult zahăr ca Rusia

Ţara noastră producea, înainte de Revoluţie, la fel de multă sfeclă de zahăr ca Rusia în prezent, cel mai mare jucător de pe piaţă. Acum mai avem doar două fabrici, ale companiei Agrana. În schimb, plătim anual peste 100 de milioane de euro pentru cele 200 de mii de tone aduse în ţară. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Stiri economice » Sfârşitul industriei zahărului în România: ultimele fabrici se închid, rând pe rând. Nu demult, concuram cu Rusia şi marii jucători ai pieţei