Exclusiv Mândria de odinioară a Complexului Energetic Oltenia, Termocentrala Işalniţa, aproape de a ajunge la fier vechi
În timp ce Europa caută disperată soluţii alternative la gazul rusesc şi nu renunţă la termocentralele, noi continuăm să le închidem şi să le dăm la fier vechi. În 5 ani, în două dintre cele mai mari termocentrale din ţară ar trebui să renunţe la cărbune şi să treacă la producţia pe bază de gaze sau panouri fotovoltaice. Va fi mai bine pentru mediu, dar facturile vor exploda.
Reporterul Observator Cristina Oprea a mers în camera de comandă a termocentralei de la Işalniţa. Mândria de odinioară a Complexului Energetic Oltenia. Opt blocuri energetice îşi turau aici motoarele şi produceau peste 1000 de megawati. Era locul în care orice energetician îşi dorea să lucreze. Rând pe rând, blocurile energetice s-au închis.
Compania cu acţionariat majoritar de stat a prevăzut în planul de restructurare ca Işalniţa să fie transformată în termocentrală pe gaze şi energie solară. La prima licitaţie, nu s-a înscris nicio firmă. Abia la a doua strigare au fost depuse oferte.
Adrian Albeanu, director Termocentrala Işalniţa: La celulele, panourile fotovoltaice, avem deja SPV-ul declarat câştigătorul, este firma OMW.
Până în 2025, la Termocentrala Işalniţa ar trebui să se producă energie în cogenerare şi cu panouri solare
- REPORTAJ. Cu războiul la ușă, România se bazează din nou pe mineri: "Aici îşi pierd viaţa în fiecare an...
- Localnici din Gorj aduși la capătul răbdării din cauza Termocentralei Rovinari. Abia mai pot dormi noaptea,...
- Termocentrala de la Doiceşti, pusă la pământ. Clădirea a fost demolată în câteva secunde
Dacă vor mai avea cu cine.
Adrian Albeanu, director Termocentrala Işalniţa: Media de vârstă este destul de înaintată, încet, încet, oamenii vor ieşi la pensie. Nu avem pe cine să punem în loc.
Planuri mari sunt şi la Craiova II - sucursala Compexului Energetic Oltenia, care dă căldură la peste 50.000 de apartamente. Tot aici se produce şi energie electrică. Şi tot pe bază de cărbune. Instalaţiile sunt vechi şi poluante. Acum, compania promite că în maximum 5 ani, oamenii vor scăpa de poluare. Centrala trebuie retehnologizată şi trecut la producţie pe bază de gaze.
Dan Vasile, director Termocentrala Craiova II: Se va rămâne 4, maxim 5 ani cu producţia pe cărbune. Dar la nivel de sucursală există un studiu de fezabilitate pentru realizarea unui grup energetic nou pe gaze.
Ce se va întâmpla cu facturile consumatorilor? Greu de spus
Dan Vasile, director Termocentrala Craiova II: Cheltuielile cu certificate de CO2, care sunt împovărătoare în acest moment se vor reduce. Preţul gazului, sigur, va ţine de întreaga conjunctură, nu depinde de noi.
În toată vâltoarea schimbărilor, angajaţii termocentralelor sunt tot mai deznădăjduiţi. Statul s-a trezit prea târziu, spun oamenii.
Retehnologizarea Centralei Craiova II ar costa circa 200 de milioane de euro, iar banii vor fi asiguraţi mai ales din fonduri europene. La Işalniţa, compania nu a făcut publice costurile de restructurare.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰