Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Specialiştii explică de ce nu trebuie să cumpărăm roşii care au forma ascuţită

Este sezonul salatelor. Sunt pline pieţele de trufandale, însă nu şi de cumpărători. După scandalul legumelor crescute artificial cu substanţe interzise în România, mulţi se tem că roşiile, castraveţii sau ridichile nu sunt tocmai sănătoase. Există însă câteva trucuri simple prin care putem deosebi fructele şi legumele bio de cele tratate chimical. 

de Clara Mihociu

la 25.05.2023 , 16:03

Tot mai mulţi români sunt reticenţi în privinţa legumelor de sezon. Pentru că nu ştiu exact locul lor de provenienţă şi nici modul în care au fost crescute, oamenii preferă să ocolească tarabele pline cu trufandale. La finalul zilei, comercianţii român cu tot mai multă marfă nevândută. 

Românii au tendinţa să creadă că legumele aduse din import au o cantitate mai mare de pesticide. Unele roşii, spre exemplu, au fost aduse din Italia şi costă 6 lei pentru un kilogram. În acelaşi timp însă, deja găsim în pieţe roşii româneşti. Acestea costă, însă, 15 lei pe kilogram. Iar când vine vorba de un raport calitate-preţ, comercianţii ne spun să le cumpărăm pe cele aduse din Grecia şi care costă 8 lei kilogramul.

Evitaţi roşiile ascuţite

Vezi și

Să le scoatem din meniu nu este o soluţie, spun medicii. Fructele şi legumele proaspete nu trebuie să lipsească din alimentaţie. Există, însă, câteva lucruri la care oamenii pot fi atenţi atunci când le cumpără. Trebuie evitate tomatele, pe cât posibil, care sunt ascuţite, pentru că asta înseamnă că la obţinerea lor s-au utilizat hormoni chimici de sinteză.

Profesor Universitar doctor Vasile Stoleru, rector USV Iaşi, profesor horticultură: "În cantităţi foarte mari pot provoca iritaţii ale esofagului, prin ingerare, poate şi probleme la stomac, dar în acelaşi timp, foarte multe dintre ele sunt responsabile şi pentru boli de natură neurodegenerativă, mai ales cele care conţin, în special, metale grele."

Valul de îndoieli a crescut în ultima lună, de când autorităţile au depistat, la Buzău, trei legumicultori care creşteau legume artificial, cu substanţe interzise în România. Analizele au arătat că roșiile pot fi consumate, dar castraveții trebuie retrași de la vânzare, pentru că ar fi toxici. Încă nu se ştie câte kilograme de astfel de castraveţi au ajuns pe piaţă. 

Clara Mihociu Like

Se spune că în fiecare glumă există și un sâmbure de adevăr. Cam așa am ajuns eu pe tărâmul presei. În glumă, un profesor mi-a spus că am voce de radio la finalul primului an de facultate.

Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » Ştiri economice » Specialiştii explică de ce nu trebuie să cumpărăm roşii care au forma ascuţită