Stellantis se prăbușește la bursă după ce a supraestimat cererea pentru vehicule electrice
Vineri, acțiunile producătorului auto Stellantis, cu capital francez, italian și american au înregistrat cea mai abruptă scădere bursieră de la listarea companiei în 2021, după ce grupul a anunțat că va include în bilanțul său pe 2025 o serie de cheltuieli excepționale datorate supraestimării vânzării de vehicule electrice, potrivit AFP, informează Agerpres.
La Bursa de Valori din Paris, cotaţia acţiunilor Stellantis afişa o scădere cu 23% în jurul orei 10:40, ajungând la 6,28 euro pe acţiune, cu aproape 80% sub vârful atins în martie 2024.
Producătorul auto a anunţat anterior că va înregistra cheltuieli excepţionale de 22 de miliarde de euro în rezultatele sale din 2025, explicând că a supraestimat, în special, vânzările de vehicule electrice.
"Acesta este costul unei resetări profunde, dar necesare, a afacerilor noastre pentru a readuce clienţii în centrul a tot ceea ce facem şi pentru a susţine creşterea profitabilă", a explicat Stellantis, care în 2024 a înregistrat o scădere de 70% a profitului net, până la 5,5 miliarde de euro.
De la începutul anului, acţiunile Stellantis au pierdut aproape 34%.
Analiştii de la banca Oddo BhF au comentat vineri că "deşi o resetare era aşteptată pe scară largă, (...) amploarea anunţurilor de astăzi depăşeşte cu mult chiar şi cele mai conservatoare estimări". "Noi ne aşteptam la cheltuieli suplimentare de şapte miliarde de euro", au adăugat ei.
Căderea titlurilor Stellantis a tras în jos întregul sectorul auto european. Acţiunile Volvo au scăzut cu 3,92% la bursa de la Stockholm, titlurile Renault au pierdut 3,85% la Paris şi Volkswagen a pierdut 2,23% la Frankfurt.
Aceste cheltuieli masive vor împinge automat grupul Stellantis pe pierderi, în condiţiile în care este vorba de o sumă echivalentă cu profiturile nete combinate pentru 2023 (18,6 miliarde de euro) şi 2024 (5,5 miliarde de euro).
Grupul a precizat că 14 miliarde de euro din aceste cheltuieli se referă în special la revizuirea liniei sale de produse din Statele Unite.
Stellantis urmează exemplul constructorilor auto americani General Motors şi Ford, care au anunţat în ultimele săptămâni cheltuieli excepţionale legate de revizuirea obiectivelor lor în domeniul vehiculelor electrice: 19 miliarde de euro pe parcursul a trei ani pentru Ford şi 7 miliarde de euro până la sfârşitul anului 2025 pentru General Motors.
Piaţa vehiculelor electrice din Statele Unite este penalizată de deciziile administraţiei Trump, care a redus standardele de emisii şi a eliminat stimulentele federale la achiziţia unui automobil electric.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰