Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Suma investită de Mircea ca să uite de grija facturilor la energie. Deja se văd rezultatele

Nevoia îl învaţă pe om. De teama facturilor, fermierii caută tot felul de soluţii pentru a reduce consumul de energie electrică din sistem. Fie cultivă pe suprafeţe mai mici, fie renunţă la îngrăşăminte, fie investesc în soluţii care să-i ajute pe termen lung. Asta a făcut şi un legumicultor din Buzău care îşi încălzeşte acum serele cu ajutorul unui sistem de panouri fotovoltaice

de Redactia Observator

la 25.11.2022 , 08:09

Cu peste 5.000 de metri pătraţi de solarii, Mircea Tatu este unul dintre cei mai mari legumicultori din Buzău. Instalațiile de irigat și pompele de recirculare a apei pentru încălzirea serelor i-au adus acestuia un consum de 9.000 de kilowaţi lunar. "Au venit facturile foarte mari. Plus că ne-au speriat foarte tare, se auziseră de facturi de 4 lei, chiar până la 5 lei pe kilowat", spune Mircea Tatu, legumicultor.

Cum scapă de grija facturilor

Aşa că a preferat să investească doar ca să scape de grija facturilor. Şi-a amenajat un mic parc cu panouri fotovoltaice, suficient cât să acopere consumul atât pentru sere, cât şi pentru locuinţă. "Acum, la ora actuală, avem 17 kilowaţi montaţi, urmând să mai montăm încă 17 kilowaţi în primăvară", adaugă Mircea Tatu, legumicultor.

Vezi și

Investiţia de 20.000 de euro deja dă rezultate. "Acum, spre exemplu, nu avem niciun fel de raze solare. Deci acum e nor complet şi ele tot produc. Avem aici 200 de waţi şi consumul este 217", arată Mircea Tatu, legumicultor.

Pe acelaşi subiect

Preţuri în creştere

Fermierii au tot mai multe probleme din cauza facturilor. Dacă unii s-au văzut nevoiţi să renunţe la îngrăşăminte şi pesticide ca să facă economii, alţii riscă să-şi reducă dramatic activitatea. "Eu deja de anul trecut am renunţat la 40% din suprafeţe să mai cultiv. Acum va fi şi mai greu. Nu ştiu încă ce decizie voi lua, dacă voi mai înfiinţa din primăvară vreo cultură", mărturiseşte Claudiu Breazu, președintele Cooperativei Agricole de Legume Glodeanu Sărat.

În acelaşi timp, producătorii spun că toate costurile se vor reflecta, într-un final, şi în preţurile de la raft. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri economice » Suma investită de Mircea ca să uite de grija facturilor la energie. Deja se văd rezultatele