Video Un clujean şi-a montat 20 de panouri fotovoltaice la geamul apartamentului. Ce economie face cu ele la facturi
Un clujean şi-a montat un ciorchine de panouri solare direct la geamul apartamentului. Deşi mulţi au crezut că vrea să facă economie la energie, de fapt bărbatul e doar pasionat de instalaţie. Chiar dacă nu toată lumea apreciază cum schimbă faţada blocului, autorităţile spun că nimic nu este ilegal.
Strada Donath, cartierul Grigorescu din Cluj. La etajul al doilea, fereastra unui apartament pare mai degrabă staţie spaţială. Proprietarul a început să instaleze mici panouri fotovoltaice în urmă cu aproape trei ani. De atunci, s-au tot înmulţit.
Alex Prunean, reporter Observator: Cele 16 panouri montate pe această parte a clădirii, plus încă patru puse la fereastra din faţa blocului pot însuma aproximativ 400 de W, spun specialiştii. Cât să acopere consumul a trei sau patru becuri, asta dacă nu ţinem cont de faptul că panourile sunt extrem de uzate şi nu sunt orientate corespunzător. Lucruri care le scad total eficienţă.
Locatarul are o pasiune pentru panourile fotovoltaice, cred vecinii
Doar că omul n-ar fi căutat musai eficienţa, cât are el o pasiune pentru panouri. Cel puţin asta spun vecinii.
- Românii încep să cumpere din banii lor centrale şi panouri fotovoltaice. În cât timp recuperezi o asemenea...
- Cât costă să montăm panouri fotovoltaice şi în cât timp se recuperează investiţia. Soluţii pe timp de criză
- Ela a investit 10.000 de lei în panouri fotovoltaice, iar acum va intra cu factura "pe minus". De ce tot mai puţini...
Locatar: Este mare electronist, pasionat de electronică, are panourile de mult timp. Este geamul lui, este pasiunea lui, ce poţi să faci, fiecare avem pasiuni.
Discuţie locatar - reporter:
Arată urât, părerea mea. Fiecare îşi alege...
V-aţi pune aşa ceva în jurul geamului dumneavoastră?
Aşa la geam, nu. Sunt altfel de panouri care se pun pe casă, pe acoperiş. Aşa mi se pare ciudat.
Instalaţia bărbatului nu încalcă legea
Deşi pare ca nuca-n perete, instalaţia inedită nu încalcă legea.
Iulia Perşa, purtător de cuvânt Primăria Municipiului Cluj-Napoca: Legislaţia în domeniu nu prevede obligativitatea obţinerii unei autorizaţii de construire pentru astfel de situații.
În ceea ce priveşte grija pentru facturi, soluţiile viabile pentru apartamente sunt mai greu de găsit.
Teodor Haisan, angajat firmă panouri fotovoltaice: O soluţie casnică la apartament în momentul de faţă nu există. Sunt anumite soluţii cu sticlă fotovoltaică, deci pur şi simplu geamul de la bloc, de la apartament are sticlă fotovoltaică pe interior şi care poate să absoarbă.
Reporter: Acoperă consumul unui apartament?
Teodor Haisan: Nu.
În cazul panourilor clasice, pentru consumul mediu al unui apartament ar fi nevoie de 11 panouri de 455 W, în condiţiile în care unul singur are dimensiunea de 2,2 m pe 1,1 m.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰