Video Transapuseana a scumpit terenurile. Cu cât se vinde metrul pătrat în zona celui mai spectaculos drum din Alba
Transapuseana, bijuteria șoselelor din Munții Apuseni, își deschide larg porțile pentru turiștii dornici de aventură, dar și pentru investitorii cu viziune. Dincolo de serpentinele spectaculoase și panoramele de vis, acest drum vine cu reguli clare. Nu pentru a limita, ci pentru a proteja. Fiecare construcție ridicată aici trebuie să respecte spiritul acestor meleaguri, pentru ca experiența celor care ajung în zonă să fie una cu rădăcini adânci în tradiție.
Transapuseana – un drum de 78 de kilometri, proaspăt inaugurat, care cucerește privirile și inimile celor ce-l străbat. Cu peisaje de poveste și un farmec inegalabil, traseul a devenit devine o atracție irezistibilă pentru turiști și un magnet pentru investitori.
"A crescut aproape de 15-20 de ori, raportat la numărul care a fost înainte şi cel care e acum", a declarat Vasile Raica, primar Râmeţ.
"Sunt turişti, mai mulţi internaţionali decât români, din Ungaria, Slovacia. Am avut chiar şi din Australia. Le place foarte mult peisajul", spune Ioana Sârbu, investitor.
Transapuseana, magnet pentru investitori
Ioana a ajuns aici pentru prima dată în copilărie, iar de curând s-a întors ca investitor și a devenit gazda celor care vor să descopere magia acestor meleaguri. Chiar dacă acum preţul pe un metrul pătrat nu mai este deloc un chilipir, farmecul locului face ca investiția să merite fiecare bănuț. "Noi ne-am bazat mult pe lemn. Am păstrat culoarea lemnului, ca să se încadreze în peisaj. Am încercat să folosim materiale cât mai naturale", mărturiseşte Ioana Sârbu.
"Preţurile terenurilor cresc de la o zi la alta, între 5 şi 20 de euro, depinde de zona în care se află terenul", spune Vasile Raica. Iar cei care visează să construiască pe spectaculoasa şosea Transapuseana trebuie să respecte mai multe reguli clare. "Să se integreze cât mai bine în peisajul natural. Să se ţină cont de ceea ce este deja construit, prin materiale, culori, parte de tâmplărie şi regulile de urbanism", explică Amalia Mărginean, arhitect şef județul Alba.
Deși drumul a fost inaugurat cu surle și trâmbițe, recepția finală mai are de așteptat, lipsesc tocmai rampele speciale pentru... broaștele din zonă. "La gurile de canal, la separatoarele de ulei, trebuie să teşască canalu, ca să urce broască", spune Vasile Raica.
Cei care încalcă regulile de construcție în zona celui mai spectaculos drum din Munții Apuseni riscă amenzi usturătoare, care pornesc de la 1.000 de lei și pot ajunge până la 100.000 de lei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰