Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Turiștii au fost prudenți în alegerea vacanțelor, în vremea pandemiei

Schimbări semnificative s-au văzut în preferințe. Fie că vorbim despre mijlocul de transport ales sau despre destinație. Atât românii, cât și străinii au mizat anul acesta pe un mijloc de transport și pe o destinație în care să se simtă în siguranță.

de Redactia Observator

la 08.10.2020 , 15:59

Prima schimbare evidentă a preferinţelor este cea legată de călătoriile cu avionul. Oarecum, în urma restricţiilor şi a unor zboruri suspendate, e de înţeles. Dar dincolo de toate acestea, românii au ales destinații mai aproape de casă, care să le permită să se deplaseze cu mașina. Care este, de altfel, cel mai folosit mijloc de transport în vara acestui anş. Peste 60% dintre cei care au călătorit în afara țării au folosit mașina proprie, asta în condițiile în care, anul trecut, nici măcar un sfert nu apelau la această opțiune, în top fiind avionul.

De altfel, și străinii au abordat aceeași tactică. În ultima lună de vară, cei care au venit la noi, au ajuns în proporție de aproape 90% cu mașina, ne arată statistica oficială. Să ne uităm acum și unde au călătorit românii care au vrut musai să iasă din țară anul acesta. Cum spuneam și mai devreme, destinații cumva aproape de casă. Vedem, majoritatea au ales Bulgaria și Grecia.

Preferate au fost însă vacanțele în țară. Și un mare plus de altfel pentru turismul local. În august, cei mai mulți dintre cei care au plecat în vacanță au ales litoralul românesc. Interes a fost și pentru stațiunile de la munte, mai mult chiar decât anul trecut în aceeași perioadă.

Vezi și

Cât despre străinii care au ajuns în România, după cum observăm din datele de la INS, două treimi dintre cei ajunși la noi în țară în luna august au poposit în București, ceea ce înseamnă că au venit mai de grabă în interes profesional, și mai puțin în scop turistic.

Dacă tragem linie, observăm ca în ultima lună de vară România a avut cu 30% mai puțini turiști români față de anul trecut și cu două treimi mai puțini turiști străini decât în august 2019.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Ştiri economice » Turiștii au fost prudenți în alegerea vacanțelor, în vremea pandemiei