Video Ultima zi de vacanţă la munte, prima zi de reduceri la cazare. Mii de turişti s-au adunat pe pârtiile de schi din ţară
Ultima zi de vacanţă a adunat mii de turişti pe pârtiile din ţară. În staţiunea Harghita Băi, copiii nu au plecat până nu au mai dat o tură la săniuş. Distracţie a fost şi la Cavnic, unde schiorii s-au bucurat de un strat generos de zăpadă artificială. Cei care îşi pot prelungi vacanţa, se bucură de azi de preţuri mai mici la cazare.
A fost multă voie bună şi mişcare azi pe pârtia Roata din Cavnic. De zăpadă s-au bucurat şi Teodora și Sofia. Fetele au primit ultimele lecţii de schi înainte de a pleca acasă.
"Începem cu poziţia de bază a schiului: genunchii sunt flexaţi, da, tibia lipită de limba clăparului, mâinile lăsate uşor pe lângă şold şi le deschidem, spatele puţin arcuit spre înainte, da, poziţia de bază", a spus instructorul de schi.
Pe pârtia de la Cavnic, administratorii au reuşit să menţină un strat de zăpadă artificială de 40 de centimetri."E foarte bună, la temperaturile şi condiţiile meteo ce sunt acum în toată ţara, în toată Europa, pârtia e foarte bună", a spus un turist. Şi nici bine nu s-a terminat vacanţa, că hotelierii din staţiune au şi dat startul reducerilor.
Ce preţuri au cazările din Cavnic şi Harghita Băi
- Pârtii celebre din Europa, închise în plin sezon de schi. Lipsa zăpezii a distrus vacanţele turiştilor:...
- Oferte generoase şi zăpadă destulă la Cavnic, în Maramureş. Cât costă 3 nopţi de cazare la baza pârtiei, cu...
- O pârtie din Maramureş, noua atracţie turistică în căutarea zăpezii. Un pachet turistic pornește de la 1.700...
"În ceea ce privesc tarifele de cazare, în perioada în care nu este vacanţă şcolară, sunt reduse undeva cu 30%. Gradul de ocupare este în acest moment de 90%. Încep să se facă rezervări deja şi pe luna martie", a spus Oana Poenar, administratorul unui complex.
Prețurile la unitățile de cazare de la baza pârtiei pornesc de la 650 de lei pe persoană pentru trei nopţi şi includ demipensiune, schipass şi acces în zona SPA. Iar pentru o noapte de cazare în pensiunile din staţiune, tarifele încep de la 150 de lei.
Reducerile de sezon au început şi în staţiunea Harghita Băi. În această perioadă, preţurile la cazare încep de la 150 de lei de persoană pe noapte. Iar în ceea ce priveşte schipassul, acesta costă 100 de lei pe zi pentru adulţi şi 70 de lei pentru copii.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰