Vești bune pentru cea mai mare economie din UE. Deși exporturile vor scădea, recesiunea va putea fi evitată
Creşterea exporturilor Germaniei ar urma să încetinească la 2,2% anul acesta, după un avans de 3,2% în 2022, se arată într-un raport anual economic al Guvernului de la Berlin, consultat de Reuters. Economia germană ar urma să evite recesiunea anul acesta, înregistrând o creştere ajustată în funcţie de preţuri de 0,2%, conform documentului. De asemenea, rata şomajului în Germania ar urma să urce uşor, la 5,4%, de la 5,3% în 2022, notează Agerpres.

Ministrul german al Economiei, Robert Habeck, va prezenta miercuri detaliile raportului anual. "Situaţia la începutul anului este mai favorabilă decât am estimat în toamnă. Cu toate acestea, există încă incertitudini pentru economia germană", explică acesta.
Chiar dacă inflaţia ridicată a afectat cea mai mare economie europeană, măsurile de 200 miliarde de euro pentru protejarea consumatorilor de preţurile ridicate ale energiei, vremea blândă din această iarnă şi disponibilitatea de a economisi energie au sprijinit evoluţia PIB-ului Germaniei, apreciază analiştii.
Într-un raport publicat luni de Banca Centrală a Germaniei (Bundesbank) se arată că economia ţării se dovedeşte a fi mai rezistentă decât se estima, deoarece presiunile asupra pieţei energiei se atenuează şi perturbările din lanţurile de aprovizionare se reduc.
PIB-ul Germaniei, în creștere față de estimările inițiale
- Decizia Chinei de a-şi redeschide economia va creşte inflaţia în Europa, avertizează şefa BCE. Ambele...
- Analiză The Economist: Poate fi evitată o nouă recesiune la nivel global?
- Optimism în zona euro, după creșterea PIB peste estimări, în ultimele 3 luni. Miniștrii Finanțelor speră să...
- Cum evoluează economia României. Vine o recesiune sau o creștere prosperă?
- Rabla pentru Sobe 2025: Statul plătește 70% din costuri, localnicii din zonele montane sunt încurajați să se...
"În ultimul trimestru din 2022 probabil că PIB-ul a stagnat, depăşind previziunile anterioare. Datele publicate recent sunt mai bune decât previzionam în decembrie", susţine Bundesbank, în raportul său lunar dedicat economiei.
Economia germană a crescut cu 1,9% în 2022 comparativ cu 2021, în pofida faptului că s-a confruntat cu numeroase crize, a anunţat recent Oficiul Federal de Statistică (Destatis). Conform unei estimări preliminare, cea mai mare economie a Europei a înregistrat anul trecut o performanţă peste aşteptări, având în vedere explozia preţurilor la energie, inflaţia record şi blocajele de pe lanţurile de aprovizionare.
Analiştii prognozau, în medie, o creştere anuală de 1,8% a Produsului Intern Brut al Germaniei în 2022. La rândul său, Guvernul de la Berlin miza în toamnă pe o creştere economică de 1,4% în 2022, cu un recul al PIB în trimestrul patru, faţă de trimestrul trei, după ce pe ansamblul anului 2021 economia Germaniei a înregistrat o creştere de 2,6%.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰