Video Bacalaureat 2026, sesiunea de toamnă. Reacţia unui elev la proba orală de evaluare: "M-am pregătit cam 40%"
Bacul de toamnă a picat anul acesta pe caniculă. Pentru prima oară, elevii care nu au trecut examenul maturității din prima încercare au dat probele orale pe o vreme încinsă. Mulţi dintre ei nu mai transpiră de emoții. Și-au făcut deja planuri peste vară, unii chiar s-au angajat, iar diploma de Bac e mai degrabă opţională.
Fără emoții și hotărâți. Așa au venit la Bacalaureat cei care încearcă a doua sau a treia oară. 33 de mii de tineri, din toate promoțiile. Dar sunt și candidați înscrişi abia acum la primul lor examen. Au picat înainte din cauza absențelor sau a corigențelor.
Elev: Sincer să fiu, m-am plimbat, m-am distrat și cam atât.
Reporter: Deci mai bine ca ai dat acum?
Elev: Da.
Reporter: Ce planuri ai acum?
Elev: Sincer sa fiu, poate să fac o facultate sau poate aş pleca în altă țară. Eu am avut visul să fiu la brigada antitero, dar acum mă gândesc că poate îmi pot deschide ceva o firmă. Ceva, o cafenea.
Elev: Am avut o situație neîncheiată și a trebuit să termin.
Reporter: Şi te-ai pregatit?
Elev: 40%.
Multi elevi îşi caută de muncă
Iar dacă Bacalaureatul e opțional pentru unii, jobul nu e. Mulți s-au apucat deja de făcut bani
Reporter: Ai un job?
Persoană: Frizerie acasă.
Reporter: Cum te descurci?
Persoană: Foarte bine, mi-a plăcut de mic copil chestia asta.
Reporter: Ai clienți?
Persoană: Da. aștept să mă angajez și eu și după sa imi deschid și eu o frizerie. Se câștigă foarte bine. Între 3000 și 3800 de lei.
Și toți speră la mai mult, dacă prind și diploma de BAC. Cel puțin dublu.
Persoană: Stau la casă, vorbesc cu clienții să le spun ce sandvişuri noi avem, bucătărie.
Reporter: Și cât de bine eşti plătit?
Persoană: Foarte. Am vrut să văd cum e să muncești de la 17 ani, să nu stau pe banii părinților, cum fac alți copii.
Persoană: Momentan lucrez la mama la magazin și după probabil o să plec în altă țară.
Reporter: De ce?
Persoană: Pentru ca nu mă regasesc aici. Pe vapor plec oricum, dar vreau să iau bacul.
Reporter: Ce vei face pe vapor?
Persoană: Electrician, ceva.
Reporter: Te pricepi?
Persoană: Da, e și tata acolo și mă mai ajuta
Reporter: Salariul va fi satisfăcător?
Persoană: Da, sută la sută. 4-5 mii de euro.
La proba orală de limba română, candidaţii au avut de răspuns la câteva întrebări și de motivat o opinie pe baza textului primit.
"A fost foarte simplu, am terminat în cinci minute, nu am scris nimic pe ciornă, am zis tot din cap și gata. Ceva un text legat de David popovici", a menţionat un elev.
Pentru a fi declarat promovat la examenul de Bacalaureat, fiecare absolvent de liceu trebuie să îndeplinească trei condiții: în primul rând, să participe la competenţele orale, lingvistice și digitale. În al doilea rând, la fiecare probă scrisă, trebuie sa obțină minimum nota 5. Și nu în ultimul rând, să aibă media 6 în final, pentru toate probele.
Probele scrise încep pe 10 august, iar primele rezultate se afişează pe 18.
