Antena Meniu Search
x

Video "Educație la înălțime", prima lecție cu drona, în Delta Dunării. Proiectul a strâns laolaltă copii din mai multe colţuri ale ţării

Şcoala online nu înseamnă doar restricţii impuse de pandemie şi alienare, ci şi creativitate sau conexiune. În România a avut loc prima lecție din proiectul "Educație la înălțime" care a fost transmisă live din Sfântu Gheorghe, județul Tulcea, chiar din locul de vărsare a Dunării în Marea Neagră. La lecţie au putut participa elevi din toată ţara. Aceştia au urmărit, în direct, imagini transmise de dronă, dar şi experimente care au demonstrat impactul poluării asupra viețuitoarelor din Deltă.

de Lorena Rădulescu

la 11.05.2021, 17:08

Vezi și

Timp de 50 de minute, tehnologia i-a ajutat pe profesorii Irina Constantinescu din Dâmboviţa şi Adnana Pătrășcoiu din Sfântu Gheorghe să ajungă la elevi din toată ţara. 

''Dunărea străbate o distanţă de aproape 3000 de km şi este singurul fluviu european ce curge de la vest la est. În lungul său drum, Dunărea primeşte apele a peste 30 de mari râuri.''

Copiii din mai multe colţuri ale ţării, participanţi activi în cadrul proiectului

Iar o parte dintre copii au participat activ la desfăşurarea lecţiei. Vorbim despre elevi din Timişoara, Orăştioara de Sus şi Făgăraş. La ore au participat elevi între 9 şi 14 ani, iar copiii din Sfântul Gheorghe au ţinut lecţia în natură, alături de profesoara lor. Şi au avut un mesaj surpriză pentru colegii lor din toată ţara. 

''Elevii mei dragi au strâns o mulţime de peturi şi gunoaie de plastic. Pet-ul ajunge aici în Delta cea plină de vietăţi şi de plante şi, ulterior, în Marea Neagră. Şi unei sticle de plastic, dragi copii, îi trebuie, de exemplu, 450 de ani ca să se descmpună.''  

"Educație la înălțime" este primul proiect național în colaborare cu Aspire Teachers şi Departamentul de Dezvoltare Durabilă. Va cuprinde 8 lecții live transmise cu drona din diferite regiuni ale României de către profesori locali. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

35 de lei kilogramul de carne de miel înainte de Paşte. Consideraţi preţul acceptabil?

Observator » Educatie » "Educație la înălțime", prima lecție cu drona, în Delta Dunării. Proiectul a strâns laolaltă copii din mai multe colţuri ale ţării