Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Elevii au ieşit cu lacrimi în ochi după proba de matematică la Evaluarea Naţională 2022. Subiectul al treilea le-a dat bătăi de cap

S-a încheiat şi a doua probă a Evaluării Naţionale, cea la Matematică. După ce subiectele la Limba şi Literatura Română au fost simple, potrivit analizei profesorilor şi a declaraţiilor copiilor, cele la matematică se pare că au fost considerate mai grele.

de Mădălina Iacob

la 16.06.2022 , 13:52

Dacă după examenul de la limba şi literatura română vorbeam despre bucurie, fericire şi exuberanţă, azi am văzut elevi care au ieşit cu ochii în lacrimi la părinţii lor, în curtea şcolii. 

Am vorbit şi cu profesorii care ne spun că au fost subiecte de nivel mediu, dar că oricine ar fi putut să ia cel puţin nota 8. 

La subiectul al treilea au avut elevii ceva bătăi de cap şi un subpunct de la subiectul al doilea ar fi fost ceva mai dificil, dar cu siguranţă că cei mai buni elevi, cei care s-au pregătit, spuneau profesorii că nu ar fi trebuit să aibă probleme şi cu siguranţă vor avea note mari.

Vezi și

Profesorii au vorbit şi despre nivelul general al notelor pe ţară şi spuneau că va fi mult mai mare. Asta înseamnă că media de admitere, de intrare la liceu, va fi mai mare anul acesta. Asta s-ar putea să fie o problemă pentru concurenţa, mai ales la nivel de Capitală.

Pe acelaşi subiect

Când se afişează rezultatele, la Evaluarea Naţională

Absolvenţii clasei a 8-a au susţinut joi, 16 iunie 2022, proba la matematică în cadrul Evaluării Naţionale. Ministrul spune că subiectele au fost adaptate vremurilor pandemiei.

Peste 155.000 de elevi s-au înscris automat la examen, dar nu toţi s-au prezentat. Iar pentru anul şcolar următor există doar 130.000 de locuri la zi la liceu. Încă 11.000 sunt la seral şi încă 60.000 în învăţământul profesional.

Calendarul stabilit de Ministerul Educaţiei pentru examenul de Evaluare Națională prevede că a doua probă, la matematică, va avea loc pe 16 iunie, iar afișarea rezultatelor finale, după contestații, pe 30 iunie.

  • 14 iunie 2022 - Limba și literatura română — probă scrisă
  • 16 iunie 2022 - Matematica — probă scrisă
  • 17 iunie 2022 - Limba și literatura maternă — probă scrisă
  • 23 iunie 2022 (până la ora 14.00) - Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor
  • 23 iunie 2022 (ora 16,00—ora 19,00) - Depunerea contestațiilor
  • 24 iunie 2022 (ora 8,00—ora 12,00) - Depunerea contestațiilor
  • 24 iunie—29 iunie 2022 - Soluționarea contestațiilor.
  • 30 iunie 2022 - Afişarea rezultatelor finale după soluţionarea contestaţiilor.
  • 1 iulie 2022 - Anunţarea ierarhiei la nivel judeţean / Bucureşti a absolvenţilor clasei a VIII-a
  • 4-11 iulie 2022 - Completarea opţiunilor în fişele de înscriere de către absolvenţii clasei a opta
  • 14 iulie 2022 - Repartizarea computerizată în învăţământul liceal; Comunicarea rezultatelor candidaţilor repartizaţi computerizat la liceu; Afişarea în unităţile de învăţământ a listei cu locurile neocupate;

Ce subiecte au picat la Evaluarea Naţională 2022, proba de limba şi literatura română

La primul subiect, elevii au primit un text de Radu Tudoran, din "Toate pânzele sus", şi unul scris de Cella Delavrancea, din "Frânturi din viaţa lui Delavrancea". Elevii au prezentat în 30-70 de cuvinte un element comun celor două texte, valorificând câte o secvenţă relevantă din fiecare text.

Apoi li s-a cerut să motiveze dacă este plictisitor sau nu să vizitezi de mai multe ori un loc, dar şi să asocieze fragmentul din Toate pânzele sus cu un alt text literar studiat la clasă sau citit ca lectură suplimentară şi să prezinte o valoare morală sau culturală comună, prin referire la câte o secvenţă relevantă din fiecare text.

La subiectul al II-lea, elevii au fost nevoiţi să îşi imagineze că tocmai s-au întors din vacanţă şi să scrie un text narativ în care să prezinte cea mai frumoasă întâmplare din vacanţă, incluzând o secvenţă descriptivă, de minim 30 de cuvinte, şi o secvenţă dialogată, de minim patru replici. 

Cum se pot depune contestaţiile la Evaluarea Naţională 2022

Elevii nemulţumiţi de notele obţinute la Evaluarea Naţională 2022 pot depune contestaţii pe 23 iunie între orele 16:00 şi 19:00, respectiv pe 24 iunie între orele 8:00 şi 12:00. Candidații care depun contestații completează și semnează o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. În cazul candidatului minor, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestuia.

Acestea vor fi soluţionate între 24 şi 29 iunie 2022.

Potrivit ordinului emis de Ministerul Educaţiei, după încheierea evaluării lucrărilor, notele acordate după reevaluare sunt comparate cu cele iniţiale. Dacă se observă o diferenţă mai mare de un punct, se numeşte o nouă comisie de evaluare, iar nota oferită de această a doua comisie va fi şi cea finală.

Evaluare națională 2022 - cum se calculează media

Evaluarea Naţională pentru elevii clasei a VIII-a este un examen naţional şi reprezintă modalitatea de evaluare externă sumativă a competenţelor dobândite pe parcursul învăţământului gimnazial.

Media generală obținută la Evaluarea Națională are o pondere de 80% în calculul mediei de admitere la clasa a IX-a.

Examenul se desfașoară, anual, într-o singură sesiune. Atât candidații proveniți din învățământul de stat, cât și cei din învățământul particular au dreptul sa susțină EN fără taxă.

Calculul mediei de admitere

  • MA= 0,2 x ABS + 0,8 x EN
    • unde:
      • MA = media de admitere
      • ABS = media generală de absolvire a claselor a V-a - a VIII-a;
      • EN = media generală obținută la evaluarea națională susținută de absolvenții clasei a VIII-a.
Mădălina Iacob Like

De la prima transmisiune live, la înâlnirea cu Papa Francisc, funeraliile Reginei Elisabeta a doua, încoronarea regelui Charles şi până la ceremonia luminii sfinte din Ierusalim, meseria de jurnalist mă surprinde şi mă învaţă întotdeauna câte ceva.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Educaţie » Elevii au ieşit cu lacrimi în ochi după proba de matematică la Evaluarea Naţională 2022. Subiectul al treilea le-a dat bătăi de cap