Antena Meniu Search
x

Video Evaluarea Naţională 2022. Subiectul controversat de 2 puncte de la limba română: elevii şi profesorii au reacţionat diferit

A început Evaluarea Naţională cu subiecte mai uşoare decât se aşteptau elevii şi profesorii. Adolescenţii au avut de compus un text despre cea mai frumoasă întâmplare din vacanţă. Unii profesori acuză că subiectele au fost mai degrabă de clasa a cincea, decât de a opta. Ministrul Educaţiei susţine că au fost potrivite pentru vremurile de pandemie prin care au trecut copiii.

Mădălina Iacob
de Mădălina Iacob

la 14.06.2022, 21:16

Vezi și

"A fost exact ce mi-am dorit eu!". "Cine s-a pregatit, ia 10!". Surprinzător de uşor chiar şi pentru cei mai stresaţi de dimineaţă. "Vreau odată să trec peste examen, m-am pregătit un an pentru asta, patru ani, de fapt. Am învăţat destul de mult, teste de la minister, zeci, sute de teste"

Subiectele la Evaluare Naţională 2022 - limba şi literatura română

"Imaginează-ţi că tocmai te-ai întors din vacanţă şi prezintă cea mai frumoasă întâmplare." Acesta a fost subiectul de două puncte care i-a bucurat pe toţi copiii de clasa a opta. Şi pe care unii dintre profesori l-au considerat prea uşor. "O compunere despre o vacanţă în Paris, am scris frumos, e bine, sper să le şi placă", spune o elevă care speră la o notă peste 9. "A fost epic, a fost trăsătura personajului şi a fost şi compunere. Exact ce am ştiut eu!", se bucură o alta. "Nu este o compunere pentru examen", crede Florina Rogalski, profesoară de limba română. La fel şi celelalte subiecte. "Mi se par inadecvate. Fragmentul din "Toate pânzele sus" este un text de ciclul primar, maximum din ciclul gimnazial, clasa a şasea. Subictele acestea te amuză, cred că este singura lor valoare", adaugă ea.

Evaluarea Naţională ar fi fost mult prea uşoară. Reacţia MInisterului Educaţiei

Pe acelaşi subiect

Ministrul Educaţiei are însă altă părere. "Mă bucur că subiectele au fost considerate accesibile, deşi nu sunt atât de simple pe cât acuză unii. Ele sunt adecvate perioadei pe care elevii au traversat-o fără voia lor. De asemenea, ele sunt adecvate testelor PISA", a declarat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu. Chiar şi aşa, doi elevi au fost eliminaţi pentru că au încercat să copieze. În trei judeţe au fost erori ale profesorilor, iar la Suceava e anchetă pentru că subiectele n-au rămas confidenţiale. 

Cum se calculează media de admitere la liceu

Nota de la Evaluarea Naţională înseamnă 80% din media cu care un elev va intra la liceu. 20% reprezintă media notelor din gimnaziu. Înscrierea la licee va începe de luna viitoare. 155 de mii de elevi s-au înscris la examen, faţă de peste 170 de mii care au început clasa a opta anul trecut. La liceele cu frecvenţă la zi sunt disponibile doar 130 de mii 600 de locuri pentru ei. Aşa că bătălia pentru liceele de top va fi mare şi în această vară. Proba la matematică se desfăşoară joi, iar rezultatele vor fi afişate în data de 23 iunie. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă tentează să mergeţi în vacanţă cu rulota în loc să vă cazaţi la hotel?

Observator » Educatie » Evaluarea Naţională 2022. Subiectul controversat de 2 puncte de la limba română: elevii şi profesorii au reacţionat diferit