Document Subiecte la Evaluarea Națională 2026, proba la Limba Română. Barem de corectare
Emoţii uriaşe pentru absolvenţii de clasa a VIII-a. Astăzi are loc prima probă a Evaluării Naţionale la Limba şi Literatura Română.
Absolvenţii de clasa a VIII-a susţin astăzi prima probă scrisă, cea la Limba şi Literatura Română, apoi pe 24 Iunie este programată proba la Matematică, iar pe 26 Iunie va avea loc examenul la Limba şi Literatura Maternă.
Accesul elevilor în săli este permis în intervalul orar 8-8:30, aceştia trebuie să aibă la ei un act de identitate, şi instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră. Pentru realizarea schemelor şi a desenelor pot folosi şi creioane negre.
Probele încep efectiv la ora 9, când elevii primesc subiectele, iar pentru rezolvarea lor au la dispoziţie două ore. După susţinerea tuturor probelor urmează o perioadă de aşteptare. Primele rezultate vor fi afişate la începutul lunii iulie, pe 1.
Cei care nu sunt mulţumiţi de nota obţinută pot cere vizualizarea lucrării şi pot depune contestaţii, după soluţionare, rezultatele finale vor fi afişate pe data de 8 iulie.
O dată încheiat examenul de evaluare naţională pentru elevi urmează o nouă etapă importantă şi anume admiterea la liceu. Abia după se pot bucura de vacanţă.
Subiectele la Limba Română de la Evaluarea Națională 2026
Subiectele la Limba și literatura română din cadrul Evaluării Naționale sunt împărțite în două secțiuni. Primul subiect valorează 70 de puncte și se bazează pe două texte suport, pe marginea cărora elevii trebuie să rezolve mai multe cerințe ce vizează înțelegerea textului, vocabularul, gramatica și analiza morfo-sintactică.
La simularea Evaluării Naționale 2026, candidații au avut de analizat două texte la prima vedere: un fragment din "De ce plânge mama?", semnat de Ion D. Sîrbu, și articolul "Eu și vulpea", scris de Vintilă Mihăilescu și publicat în Dilema veche.









Subiecte la Limba și Literatura Română
Vezi subiectele AICI.
Care este nota de trecere la Evaluarea Națională
Evaluarea Națională nu funcționează pe principiul „admis” sau „respins”, așa cum se întâmplă la alte examene. Chiar și elevii care obțin medii sub 5 pot participa la repartizarea computerizată pentru admiterea la liceu. Cu toate acestea, rezultatele au un rol esențial, deoarece influențează șansele de a ocupa un loc la unitatea de învățământ dorită.
Media de admitere este stabilită pe baza notelor obținute la probele susținute în cadrul Evaluării Naționale, acestea reprezentând principalul criteriu folosit în procesul de repartizare la liceu.
