Video ANIMAŢIE. 4 barje, scufundate în Dunăre ca să mai țină în viață centrala de la Cernavodă. Noul pericol
Operațiunea de salvare a centralei de la Cernavodă s-a încheiat. După aproape șapte ore de intervenție, ultimele două barje au fost scufundate cu succes pe brațul Bala. Împreună cu celelalte două barje coborâte vineri pe fundul apei, acestea formează acum două praguri artificiale care ar trebui să redirecționeze o parte din debit către Dunărea Veche, pentru a menține alimentarea centralei de la Cernavodă. Soluția este însă una temporară, în condițiile în care nivelul fluviului continuă să scadă, iar specialiștii avertizează că există și un al doilea pericol pentru funcționarea centralei: temperatura apei.
După o operaţiune care a durat aproape 7 ore, ultimele două barje au fost scufundate cu succes pe braţul Bala.
Cele patru barje scufundate vor forma două praguri artificiale menite să redirecţioneze o parte din debit pe Dunărea veche de unde sa alimentează centrala de la Cernavoda. Acolo unde şi astăzi nivelul a scăzut cu patru centimetri faţă de ieri.
Ultimele două barje scufundate sunt poziţionate în amonte, într-o configuraţie oblică faţă de direcţia curentului.
"Debitul Dunării la intrarea în ţară este astăzi în jurul valorii de 1400 de metri pe secundă şi se va menţine staţionar până de 12 august. Începând cu 13 august debitul Dunării va creşte.", explică Ana Maria Agiu, purtător de cuvânt Apele Române.
"Ce încercăm acum să facem este o soluție punctuală pentru a menține încă câteva zile funcțională, funcțional cel de-al 2-lea reactor de la Cernavodă. Guvernul încearcă astfel de soluții, dar să aducă ploaie nu poate.", a declarat Radu Miruţă, ministrul interimar al Transporturilor.
"Degeaba e încercare, cât să crească? 2 centimentri? Acolo are opt metri adâncime şi barjele au patru metri, apa nu-şi vede de drum?", spune un cetăţean.
"Acolo, bala aia aia are panta de cădere. Are 30, 40 de metri adâncime, cum poti sa iei tu cand aici merge drept, unde se duce apa?", adaugă o persoană.
Pe de altă parte, specialiştii în energie vorbesc despre încă un pericol. Temperatura apei.
"Există şi alte nevoi, spre exemplu avem componente de navigaţie, alţi consumatori în zonă, cota şi temperatura Dunării. În România nu există o legislaţie, dar dacă ne uităm în Franţa, dacă temperatura apei în aval trece de 28 de grade Celsius, atunci centrala este oprită.", precizează Alexandru Ciocan, expert în energie.
Nivelul Dunării este acum la cel mai scăzut debit din toate timpurile.
Reporter senior la Observator Antena 1. 15 ani de experienţă în jurnalism, în toate domeniile ➜
