Meditații gratuite pentru Bac oferite elevilor de liceu de facultăți
De ce să daţi banii pe meditaţii când puteţi să beneficiaţi de ele gratuit? Facultăţile din Bucureşti au dat startul unui nou program educaţional, atât pentru pregătirea examenelor de bacalaureat, cât şi a simulărilor.
De ce să daţi banii pe meditaţii când puteţi să beneficiaţi de ele gratuit? Facultăţile din Bucureşti au dat startul unui nou program educaţional, atât pentru pregătirea examenelor de bacalaureat, cât şi a simulărilor. Cursurile sunt ţinute de profesori universitari şi sunt acoperite toate materiile. Pentru unii nu sunt de ajuns însă şi recurg şi la meditaţiile particulare ca să reuşească să ţină pasul cu schimbările din învăţământ.
În bănci, pe trepte sau chiar în picioare, sute de elevi îşi iau notiţe şi rezolvă probleme de matematică, fizică sau chimie, împreună cu profesorul universitar. Nu e un curs obişnuit. Sunt meditaţii gratuite, pentru viitorii studenţi ai Universităţii Politehnica, din Capitală.
La cursurile care se ţin în fiecare sâmbătă pot participa elevi din toată ţara, care se pregătesc pentru admiterea la facultate. Nu există o listă de înscrieri, aşa că tinerii riscă să nu prindă locuri. Dar, pentru că programul se bucură de succes, Universitatea vrea să mai pună un amfiteatru la dispoziţie. Astfel, de la 500 de locuri, se va ajunge la 680.
- Au sau nu voie profesorii să confiște telefoanele elevilor? Au si câte două la ei: "Culmea, părinţii știu"
- Înscrieri la clasa pregătitoare. Părinţii care şi-au făcut viză de flotant pentru un loc la şcoli de renume:...
- Rezultate dezastruoase la simularea de la română. Elevii de a 8-a, încurcați de câți "i" are cuvântul "copiii"
- A început înscrierea în clasa pregătitoare pentru 2025 - 2026. Ce acte sunt necesare
- Înscriere clasa pregătitoare 2025: calendar complet, pași esențiali și sfaturi pentru părinți
Şi Facultatea de Istorie oferă meditaţii gratuite. Se ţin în fiecare sâmbătă, până pe 25 mai.
Chiar şi aşa, părinţii nu scapă de cheltuiala pregătirilor. Îşi trimit copiii şi la meditaţii private, unde profesorii le acordă atenţie exclusivă. O singură şedinţă de două ore porneşte de la 50 de lei şi poate ajunge chiar şi la 200 de lei. Pe lună, pot cheltui peste jumătate dintr-un salariu mediu, pentru pregătirea de Bacalaureat. Mai ales că elevilor le e tot mai greu să ţină pasul cu schimbările din învăţământ. Recent, au aflat că examenul va cuprinde mai multe teste grilă.
Nemulţumiţi de schimbări, elevii vor să boicoteze simulările examenelor şi să predea coala albă, în semn de protest.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰