Antena Meniu Search
x

Video România, a doua oară în topul mondial al celor mai bune oraşe studenţeşti din lume. Cele mai populare universităţi alese de tineri

Dacă toamna se numără bobocii, vara se numără oraşele alese de ei. România se află pentru a doua oară în topul mondial al celor mai bune oraşe studenţeşti din lume, clasament în care ne reprezintă trei oraşe academice: Cluj-Napoca, Bucureşti şi Timişoara. Este analizată calitatea învăţământului, a vieţii, dar şi oportunităţile pe care le oferă aceste oraşe studenţilor, după absolvire. 

Alex Prunean
de Alex Prunean

la 12.08.2023, 09:07

Vezi și

Topul care conţine 160 de oraşe academice din întreaga lume este condus de Londra, Tokyo şi Seul. Este a doua oară când România a fost inclusă în acest clasament, iar la nivel naţional, Cluj-Napoca e fruntaş, fiind pe poziţia 137, peste Rio de Janeiro.

România, a doua oară în topul mondial al celor mai bune oraşe studenţeşti din lume

Alex Prunean, reporter Observator: Clasamentul a fost calculat pe baza unor indicatori academici şi calitatea actului educaţional oferit de universităţile din oraş. De asemenea, a contat ponderea studenţilor din populaţia totală, siguranţa, costul vieţii dar şi câţi studenţi rămân în localitate după finalizarea studiilor. 

Andreea este din Neamţ şi studiază la Cluj-Napoca de trei ani. Putea alege o universitate din zona Moldovei, dar fără să conteze distanţa, a preferat Clujul tocmai datorită avantajelor luate în calcul în clasament. 

Pe acelaşi subiect

Andreea Obreja, studentă: Un avantaj pe care l-am văzut a fost faptul că mi-am format câteva conexiuni încă din anii facultăţii, lumea a fost mult mai deschisă.

E hotărâtă să rămână la Cluj şi după terminarea facultăţii, cu toate că în oraşul de pe Someş costul vieţii este ridicat, mai ales pentru un student. Compenseaza toate celelalte beneficii, spun specialiştii. 

Ioan Hossu, sociolog: Dacă ne uităm in Cluj-Napoca o să vedem în fiecare săptămână evenimente destinate tinerilor, de la celebrele manifestări muzicale electronice, până la jazz, artistice, sportive , elemente de networking international.  

Din cei aproape 100.000 studenţi care învaţă anual la cele 6 universităţi clujene, mulţi aleg să rămână în oraş, contribuind de asemenea la dezvoltarea acestuia. 

Daniel David, rector UBB: Eu obişnuiam să spun în diverse analize şi scrieri că este un Boston al României. Clujul e oraş studenţesc,  dar universităţile clujene sunt universităţi globale. 

În clasament, 4 locuri mai jos decât Clujul, pe poziţia 151 este Capitala.

Reporter: De ce ai ales Bucureştiul?

George Alin, student: Sunt din provincie şi sunt foarte aproape de Bucureşti, sunt aproape de Ploieşti, şi am ales fiindcă aici am făcut şi liceul, aici am şi bunicii şi aici am copilărit majoritatea timpului.

Raul, student: Sincer sa fiu, avantajele din nou, ai foarte multe uşi deschise, foarte multe oportunităţi.

Carla, studentă: Oportunitatea pe care o ai de a veni într-un oras mare şi care-ţi deschide mai multe uşi decât dacă ai rămâne în provincie.

În topul universităţilor, realizat de acelaşi institut, Universitatea Babes Bolyai din Cluj rămâne prima din ţară, iar la nivel mondial, a urcat nu mai puţin de 200 de poziţii. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Cum vă petreceţi Floriile?

Observator » Educatie » România, a doua oară în topul mondial al celor mai bune oraşe studenţeşti din lume. Cele mai populare universităţi alese de tineri