Sorin Cîmpeanu: Zeci de profesori care au evaluat greşit lucrări la Bac şi Evaluarea Națională nu vor mai putea corecta la examenele naționale

De Ana Maria Ghiarasim.
Publicat: 13.07.2021, 22:23.
Actualizat: 13.07.2021, 22:23

Sorin Cîmpeanu a spus că profesorii în cazul cărora s-a constatat că au greșit la evaluarea lucrărilor de la examenele naționale își vor pierde acest drept. Conform ministrului, în această situație sunt câteva zeci de profesori din țară.

Reclamă
Sorin Cîmpeanu, declarație de presa la Palatul Victoria

Sorin Cîmpeanu: Zeci de profesori care au evaluat greşit lucrări la Bac şi Evaluarea Națională nu vor mai putea corecta la examenele naționale

Mediafax Foto / Andreea Alexandru via Hepta

Ministrul Educației a spus că în aproape 53.000 dintre cele 56.000 de contestații depuse la Evaluarea Națională notele au fost schimbare. Acesta a mai spus că în 6.000 de cazuri diferențele dintre note au fost de un punct, dar au fost și cazuri în care diferențele au ajuns la 3,4 puncte.

„Am făcut un exercițiu, pe lângă media inițială, pe lângă nota rezultată în urma contestației am mai cerut o reevaluare în centrul de examen, iar apoi a patra evaluare am cerut-o la Centrul Național de Evaluare și Examinare, să fie făcută de cei care au creat subiectele și care au creat și baremurile. Concluzii triste, patru evaluări pe aceeași lucrare, patru note diferite în unele situații, nu sunt multe, dar sunt, iar faptul că sunt este un semnal de alarmă. Grav”, a spus Sorin Cîmpeanu, citat de Mediafax.

53.000 de note modificate după contestaţii la Bacalaureat 2021

Citește și:
Reclamă

Acesta a declarat că subiectele au fost corect formulate, gradul de dificultate a fost corect stabilit, iar baremul a fost fragmentat atât de mult „încât era foarte greu să greșești”.

„Și totuși am avut diferențe mari. Asta înseamnă că factorul uman, subiectivismul, este foarte pronunțat, înseamnă că avem nevoie de o corectare obiectivă care să fie făcută de evaluatori care nu se cunosc între ei și care să fie făcută automat de către un soft care nu mai greșește atunci când e vorba de întrebări tip grilă”, a mai spus Cîmpeanu.

Ministrul spune că în toate situațiile în care diferențele au fost mai mari de două puncte a cerut reevaluarea. „Eu știu care au fost profesorii care au corectat, am văzut și diferențele. (...) Fiecare caz în parte va fi analizat și vă asigur că cel puțin interzicerea accesului la examene pentru a corecta va fi pusă în aplicare”, a spus Cîmpeanu, care a precizat că în această situație sunt câteva zeci de profesori.

Reclamă

Descarcă aplicaţia Observator News din Google Play sau App Store şi fii la curent cu ştirile momentului din România şi din lume.

Citește și
Sorin Cîmpeanu: Elevii din București ar putea trece la școala online de la jumătatea lunii octombrie. Câți elevi  și profesori sunt infectați
Educatie• pe 20.09.2021 la 09:16
Sorin Cîmpeanu: Elevii din București ar putea trece la școala online de la jumătatea lunii octombrie. Câți elevi și profesori sunt infectați
Sorin Cîmpeanu: Elevii din București ar putea trece la școala online de la jumătatea lunii octombrie. Câți elevi și profesori sunt infectați
recomandari pe a1.ro
Cuza, „dezvăluiri” fără reținere despre Mihai Petre. la Asia Express. Ce a putut să spună: „Ce e asta? Elwira, plecăm!”

Sorin Cîmpeanu, despre explozia de cazuri Covid-19: "Infectările raportate acum nu sunt generate de şcoală"
Educatie• pe 17.09.2021 la 12:21
Sorin Cîmpeanu, despre explozia de cazuri Covid-19: "Infectările raportate acum nu sunt generate de şcoală"
Sorin Cîmpeanu, despre explozia de cazuri Covid-19: "Infectările raportate acum nu sunt generate de şcoală"
Reclamă
Top știri
Un tânăr de 22 de ani ar fi murit după ce a băut o sticlă de suc de 1,5 litri în zece minute pentru a se răcori, în China
1
Mapamond • pe 25.09 la 12:25

Un tânăr de 22 de ani ar fi murit după ce a băut o sticlă de suc de 1,5 litri în zece minute pentru a se răcori, în China

Un tânăr de 22 de ani ar fi murit după ce a băut o sticlă de suc de 1,5 litri în zece minute pentru a se răcori, în China
"Mă naște viața, mă-nghite cerul". Doliu uriaş într-o comună din Botoşani, după ce preotul a murit într-un cumplit accident. Ionuţ avea doar 39 de ani şi a lăsat în urmă cinci copii
2
Eveniment • ieri la 13:42

Mihaela Miloiu îşi poate găsi liniştea. Bărbatul care a mutilat-o şi ucis-o pe prostituata româncă de 18 ani, condamnat la 30 de ani de închisoare
3
Extern • pe 25.09 la 13:11

O tânără pe jumătate dezbrăcată s-a prăbușit de la balcon și a aterizat pe plafonul unei mașini, în Taipei
4
Mapamond • ieri la 09:15

O tânără pe jumătate dezbrăcată s-a prăbușit de la balcon și a aterizat pe plafonul unei mașini, în Taipei

O tânără pe jumătate dezbrăcată s-a prăbușit de la balcon și a aterizat pe plafonul unei mașini, în Taipei
Momentul teribil în care doi cai țâșnesc în mijlocul unui drum național din Teleorman. Unul dintre ei lovește în plin mașina unei familii
5
Eveniment • pe 26.09 la 14:27

Momentul teribil în care doi cai țâșnesc în mijlocul unui drum național din Teleorman. Unul dintre ei lovește în plin mașina unei familii

Momentul teribil în care doi cai țâșnesc în mijlocul unui drum național din Teleorman. Unul dintre ei lovește în plin mașina unei familii
RECOMANDĂRI
Falimentul City Insurance lasă descoperiţi trei milioane de şoferi. Firmele concurente profită de moment şi au dublat preţurile RCA
Auto • la 19:50
Video

Falimentul City Insurance lasă descoperiţi trei milioane de şoferi. Firmele concurente profită de moment şi au dublat preţurile RCA

După falimentul City Insurance, asigurarea RCA costă dublu. Ceilalţi opt jucători de pe piaţă preiau acum poliţele a încă...

Falimentul City Insurance lasă descoperiţi trei milioane de şoferi. Firmele concurente profită de moment şi au dublat preţurile RCA
Alegerile s-au terminat, războiul politic continuă. PSD vânează şefia Camerei Deputaţilor. CCR decide marţi constituţionalitatea moţiunii de cenzură
Politic • la 20:07

Un an de când Mihai Chirica şi Costel Alexe câştigau alegerile în Iaşi promiţând apa potabilă, canalizare şi autostradă. Ce au realizat până acum
Exclusiv Observator • la 19:53
Video

Un an de când Mihai Chirica şi Costel Alexe câştigau alegerile în Iaşi promiţând apa potabilă, canalizare şi autostradă. Ce au realizat până acum

Un an de când Mihai Chirica şi Costel Alexe câştigau alegerile în Iaşi promiţând apa potabilă, canalizare şi autostradă. Ce au realizat până acum
O româncă povesteşte cum s-a apucat de videochat şi a făcut 1 milion de dolari în câteva luni. Reacţia părinţilor când le-a spus adevărul
Exclusiv Observator • la 19:48
Video

O româncă povesteşte cum s-a apucat de videochat şi a făcut 1 milion de dolari în câteva luni. Reacţia părinţilor când le-a spus adevărul

O româncă povesteşte cum s-a apucat de videochat şi a făcut 1 milion de dolari în câteva luni. Reacţia părinţilor când le-a spus adevărul
PARTENERI
Mirela Vaida vrea să devină mamă pentru a patra oară. Prezentatoarea de la Acces Direct știe deja ce nume va purta copilul: ”Ne gândim des”
spynews.ro

Ce spune un iranian despre România. Mulți i-au zis: „Nu te duce la București! Sunt oameni săraci„
libertatea.ro
Ce spune un iranian despre România. Mulți i-au zis: „Nu te duce la București! Sunt oameni săraci„
Benzina sintetică, invenția care ar scoate de pe piață mașinile electrice. Cât de fezabil este combustibilul etichetat "revoluționar"
Ziare.com

Horoscopul zilei de 28 septembrie 2021. Scorpionii au probleme în cuplu. Află ce se întâmplă cu zodia ta
CaTine.ro

Bărbat vaccinat cu două doze, UCIS de Covid-19! „Îl aduc viu pe picioare și îl iau mort”
gandul.ro
Bărbat vaccinat cu două doze, UCIS de Covid-19! „Îl aduc viu pe picioare și îl iau mort”
Ion Țiriac l-a dus la el acasă, la Monte Carlo! Cum i-a schimbat magnatul român viața: `Ioane, nu te cred!`
prosport.ro
Ion Țiriac l-a dus la el acasă, la Monte Carlo! Cum i-a schimbat magnatul român viața: `Ioane, nu te cred!`
Anunțul făcut de Raed Arafat. Unde vom avea nevoie de certificat verde începând cu data de 1 octombrie 2021
bzi.ro

Dieta lui Brigitte Macron, la 68 de ani: îşi menţine silueta cu două grupe de alimente. Arată excepțional în costum de baie
redactia.ro

Alfonso Herrera a făcut furori în trupa "Rebelde", dar apoi a intrat într-un con de umbră. Cum arată acum
tvhappy.ro

Gestul făcut de Messi chiar în timpul meciului. Antrenorul l-a scos imediat de pe teren
GSP

Probleme mari pentru proprietarii de centrale de apartament! Bruxelles-ul a decis reguli noi
money.ro

Anamaria Prodan, încercare disperată de a-şi salva căsnicia. Ce a făcut de ziua lui Laurenţiu Reghecampf. Gest total surprinzător
as.ro

BIANCA IACOB

Dupa noi, gunoiul

O campanie de
Bianca Iacob
Faimoasa roşie de Izbiceni, din mijlocul gunoaielor, pe mesele românilor. Crescută cu apă contaminată, în pământ cu de 6 ori mai mult plumb decât limita normală
După noi, gunoiul • pe 23.09 la 20:12
Video

Faimoasa roşie de Izbiceni, din mijlocul gunoaielor, pe mesele românilor. Crescută cu apă contaminată, în pământ cu de 6 ori mai mult plumb decât limita normală

Aţi mânca fructe sau legume crescute din gunoi şi aţi bea apă otrăvită? S-ar putea s-o faceţi fără să vă daţi seama....

Faimoasa roşie de Izbiceni, din mijlocul gunoaielor, pe mesele românilor. Crescută cu apă contaminată, în pământ cu de 6 ori mai mult plumb decât limita normală
Plaja de la Costinești, sufocată de gunoaie. Turiștii împart nisipul cu caserole goale, mucuri de ţigară, sticle și scutece folosite: ”Erau acolo când am venit”
După noi, gunoiul • pe 30.07 la 20:56
Video

Plaja de la Costinești, sufocată de gunoaie. Turiștii împart nisipul cu caserole goale, mucuri de ţigară, sticle și scutece folosite: ”Erau acolo când am venit”

Plaja de la Costinești, sufocată de gunoaie. Turiștii împart nisipul cu caserole goale, mucuri de ţigară, sticle și scutece folosite: ”Erau acolo când am venit”
4.500.000 de tone de gunoi, anual în România. Procuror: "E apocalipsă şi trag semnale de alarmă până când cineva înţelege lucrul acesta"
După noi, gunoiul • pe 24.07 la 20:56
Video

4.500.000 de tone de gunoi, anual în România. Procuror: "E apocalipsă şi trag semnale de alarmă până când cineva înţelege lucrul acesta"

4.500.000 de tone de gunoi, anual în România. Procuror: "E apocalipsă şi trag semnale de alarmă până când cineva înţelege lucrul acesta"
Capitala, sufocată de sacii cu gunoaie care zac prin toate sectoarele: ''Cel mai tare salubrist, la ora actuală în Bucureşti, este femeia de serviciu''
După noi, gunoiul • pe 21.07 la 20:54
Video

Capitala, sufocată de sacii cu gunoaie care zac prin toate sectoarele: ''Cel mai tare salubrist, la ora actuală în Bucureşti, este femeia de serviciu''

Capitala, sufocată de sacii cu gunoaie care zac prin toate sectoarele: ''Cel mai tare salubrist, la ora actuală în Bucureşti, este femeia de serviciu''
Vezi toate stirile
CITEȘTE PE A1.ro
Patrizia de la Asia Express, gest neașteptat la autostop. Fiul ei și-a ieșit din minți și a „certat-o”: „Te simți mai bine acum?! Wow”

Ce nume poartă copilul lui Dani Oțil și al Gabrielei Prisăcariu. Băiatul are un prenume special

Observator de bine
Greta Gavrilă
Observator de bine • ieri la 20:51
Video

Observator de bine, 27 septembrie 2021. Cadoul Simonei Halep în ziua în care a împlinit 30 de ani

Observator de bine, 27 septembrie 2021, prezentat de Greta Gavrilă.

Observator de bine, 27 septembrie 2021. Cadoul Simonei Halep în ziua în care a împlinit 30 de ani
Greta Gavrilă
Observator de bine • pe 24.09 la 18:05
Video

Observator de bine, 24 septembrie 2021. Locuitorii din Sao Paulo vor putea călători cu taxiuri aeriene electrice

Observator de bine, 24 septembrie 2021. Locuitorii din Sao Paulo vor putea călători cu taxiuri aeriene electrice
Greta Gavrilă
Observator de bine • pe 23.09 la 21:42
Video

Observator de bine, 23 septembrie 2021. Daren Cahill i-a transmis un mesaj emoţionant Simonei Halep, la finalul colaborării