Video Sute de candidaţi au susţinut astăzi examenul de admitere la Medicină. Taxa anuală a ajuns la 15.000 de lei
Emoţii azi pentru mii de tineri din toată ţara care vor să devină medici. Nu i-a speriat pandemia, ba chiar spun că acum şi-au dat seama cât de importantă e meseria pe care şi-au ales-o. În vreme ce unii se gândesc deja la o slujbă în străinătate, alţii sunt hotărâţi să facă o schimbare în spitalele de la noi.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Au fost emoţii mari la Romexpo, acolo unde s-a organizat examenul de admitere pentru cea mai mare universitate de medicină din ţară. Nici n-ar fi avut cum să fie altfel când numărul candidaţilor e dublu, în comparaţie cu numărul de locuri disponibile.
Reporter: De ce medicină?
Candidat: Pentru că am simţit că e pentru mine. îmi place să ajut oamenii, e o meserie frumoasă.
Emoţii au avut şi candidaţii care au dat examen la universitatea din Târgu Mureş. "A fost cum mă asteptam. mai multă teorie decât probleme", a spus un candidat. "A fost ok, a fost acceptabil", a transmis un alt viitor student.
- Înscrieri record, 12 candidaţi pe un loc la Facultatea de Informatică. Câţi bani poţi câştiga după ce...
- E bătaie pe locurile de la facultăţi: "Concurenţa e foarte mare, 10 pe loc". Viitorii studenţi visează deja la...
- Concurență mare între francezi la Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași. Patru studenți se bat pe...
Taxa anuală s-a majorat cu până la 6.000 de lei
Anul acesta taxele sunt sensibil mai mari. 15 mii de lei a ajuns taxa anuală la medicină generală şi dentară în Capitală. Cu 6 mii de lei mai mult decât anul trecut. În Iaşi, se plătesc 8.500 de lei, iar la Cluj la - 8.100. Evident, statul subvenţionează mii de locuri. Practic, plăteşte fără să aibă vreo garanţie că, la terminarea facultăţii, studenţii rămân în ţară.
"Nu sunt adeptul impunerii unor conditii restrictive. Ţine de noi să-i facem să rămână în ţară.
Deja la nivel de salarizare s-au făcut lucruri importante pentru a consilida atractivitatea profesiei de medic in România", a spus Sorin Cîmpeanu, ministrul Educaţiei.
În anul pandemiei, aproape 900 de medici au cerut documente pentru a părăsi ţara.
O treime dintre medici au cerut certificat de conformare de la colegiu. nu inseamna că au plecat neaparat. Numai că pacienţii resimt lipsa cadrelor medicale din spitale. În ultimii cinci ani au plecat în străinătate peste şase mii de medici. Aşa că am mai rămas cu 55.400.
Tot astăzi, ministrul Educaţiei a anunţat că studenţii ar putea primi stimulente pentru a se vaccina. Sorin Cîmpeanu spune că ideea e luată în calcul de mai multe universităţi pentru a reveni la normalitatea de dinainte de pandemie
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰